S-a finalizat autopsia bărbatului care a murit după ce a fost îngrijit la Spitalul din Urziceni. Ce spune soția sa

×
Codul embed a fost copiat

Medicii legiști din Ialomița au finalizat autopsia în cazul tânărului de 32 de ani, care a murit acasă după ce a fost îngrijit la Spitalul Municipal Urziceni.

Vă reamintim că, tot acolo, luni dimineață, o tânără a născut pe trotuarul din fața Camerei de Primiri Urgențe.

Polițiștii din Urziceni au audiat, luni, la Spitalul Municipal, toate persoanele cu care tânărul de 32 de ani a intrat în contact. Totodată, au fost ridicate și mai multe probe, vorbim de înscrisuri medicale, dar și imagini de pe camerele de supraveghere. La acestea se va adăuga la dosar și cauza morții, urmând ca procurorii să decidă dacă pun pe cineva sub acuzare, pentru infracțiuni de ucidere din culpă și neglijență în serviciu.

Vă reamintim că, pe data de 31 iulie, la ora cinci dimineața, polițiștii din orașul Fierbinți-Târg au fost sesizați, prin apel 112, că un bărbat în vârstă de 32 de ani din localitatea Fierbinții de Jos a murit în locuința sa.

Anchetatorii au descoperit că, înainte să moară acasă, tânărul s-ar fi dus, duminică, la Spitalul Municipal Urziceni să ceară ajutor, pentru că ar fi avut dureri mari în piept. Acolo, spune soția acestuia, ar fi fost tratat superficial și trimis acasă, unde i-a murit în brațe.

Citește și
urziceni
Filmul cazului scandalos de la Spitalul din Urziceni. S-au dat trei amenzi și s-a cerut o demisie „de onoare”

Managerul spitalului Urziceni a declarat public că medicul de gardă l-a consultat, i s-a făcut o electrocardiogramă, a stat sub observația medicului două ore, după care pacientul a spus că se simte bine și că vrea acasă. Medicul i-a recomandat la plecare un consult cardiologic amănunțit.

Articol recomandat de sport.ro
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Citește și...
Primarul din Urziceni, despre femeia care a născut pe stradă: „Ştiu că are un handicap, e surdomută sau ceva de genul ăsta”
Primarul din Urziceni, despre femeia care a născut pe stradă: „Ştiu că are un handicap, e surdomută sau ceva de genul ăsta”

Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a afirmat că femeia care a născut pe stradă după ce nu a fost primită în spitalul din localitate ”are un handicap, mă rog, Doamne fereşte, e surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puţin”.

Filmul cazului scandalos de la Spitalul din Urziceni. S-au dat trei amenzi și s-a cerut o demisie „de onoare”
Filmul cazului scandalos de la Spitalul din Urziceni. S-au dat trei amenzi și s-a cerut o demisie „de onoare”

Caz scandalos la Spitalul municipal Urziceni din Ialomița. O tânără a născut pe trotuar, în fața unității sanitare, după ce personalul medical ar fi refuzat să o interneze pe motiv că nu exista medic specialist de gardă.

Un bărbat de 32 de ani a murit acasă, la scurt timp după ce fusese consultat şi tratat la Spitalul Urziceni
Un bărbat de 32 de ani a murit acasă, la scurt timp după ce fusese consultat şi tratat la Spitalul Urziceni

Poliţiştii din Ialomiţa au deschis o anchetă, după ce un bărbat de 32 de ani a murit la domiciliul său, la scurt timp după ce fusese consultat şi tratat în spitalul din Urziceni.  

Sancțiunile date în cazul femeii care a născut pe trotuar, lângă Spitalul din Urziceni. Declarațiile ministrului Rafila
Sancțiunile date în cazul femeii care a născut pe trotuar, lângă Spitalul din Urziceni. Declarațiile ministrului Rafila

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre situația care a avut loc la Spitalul din Urziceni, luni dimineață, unde o femeie care era în travaliu a născut pe trotuarul de lângă spital.

Mărturia ambulanțierului care a ajutat-o să nască pe trotuar pe femeia din Urziceni: ”A fost refuzată de spital”
Mărturia ambulanțierului care a ajutat-o să nască pe trotuar pe femeia din Urziceni: ”A fost refuzată de spital”

O femeie a născut pe stradă, ajutată de echipajul de pe o ambulanţă, după ce ar fi fost refuzată de Spitalul Urziceni, a scris, luni, pe Facebook, ambulanţierul Marian Iordache.  

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic
„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic

Donald Trump anunță taxe vamale de 25 la sută pentru orice țară care face comerț cu Iranul. Președintele american se întâlnește, marți, cu consilierii săi de rang înalt pentru a discuta variantele de răspuns la adresa regimului de la Teheran.

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.