Adriean Videanu și Ioan Niculae au fost achitați în dosarul Romgaz. „Discounturile” primite de Interagro ar fi fost legale

62311262
Pro TV

Fostul ministru al economiei Adriean Videanu şi omul de afaceri Ioan Niculae au fost achitaţi, luni, în dosarul Romgaz.

 Magistrații Curții Supreme au apreciat că Adriean Videanu și Ioan Niculae nu se fac vinovați de faptele puse în sarcina lor de procurori, în dosarul afacerii cu gaze ieftine pentru Interagro, companie controlată la acea vreme de Niculae.

În rechizitoriu, procurorii DIICOT au stabilit că a existat „un grup infracțional organizat”, care ar fi fost condus de Ioan Niculae, „cu o structură determinată, pe paliere de comandă, și, în unele cazuri, și de execuție, la nivelul fiecărei entități juridice implicate în cauză”.

Potrivit acestora, membrii grupului „au pus în practică aplicarea unei strategii pe termen lung pentru a obţine o cantitate de gaze naturale (n.a. cele de valoarea discounturilor) de la partea civilă SNGN ROMGAZ S.A. fără ca acestea în fapt să fie plătite, sub disimularea că pentru gazele livrate au fost acordate discounturi”

„S-a reţinut că scopul asumat al grupării infracţionale iniţiate, constituite şi coordonate de către inculpatul Ioan Niculae, reprezentant al persoanei juridice inculpate SC INTERAGRO SA, a fost obţinerea ilegală a unor mari cantităţi de gaze naturale, cu precădere din producţia internă, la preţuri cu mult mai mici decât cele practicate de SNGN ROMGAZ S.A. cu ceilalţi parteneri de afaceri, delapidând partea civilă ROMGAZ S.A. prin însuşirea pentru altul (n.a. pentru persoana juridică inculpata SC INTERAGRO S.A. şi reprezentantul acesteia inculpatul Niculae Ioan) a unei cantităţi de gaze echivalente a valorilor totale a discounturilor acordate, de către persoanele din conducerea unităţii mai sus precizate, care îndeplinesc calitatea de subiecţi activi ai infracţiunii de delapidare”, arată procurorii în rechizitoriu.

Citește și
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor

Astfel, conform anchetatorilor, grupul a avut ca scop obţinerea de gaze naturale aproape în mod exclusiv din producţia internă, care se comercializează la preţuri de aproximativ patru ori mai mici decât gazele naturale din import (în perioada analizată preţul fiind de aproximativ 120 dolari pe o mie de metri cubi de gaze din producţia internă şi aproximativ 500 dolari pentru o mie de metri cubi gaze naturale din import), eludând reglementările legale care obligau la comercializarea gazelor naturale în amestec (gaze naturale din producţia internă şi gaze naturale din import, la un preţ mediu).

Decizia magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor

Autoritatea Electorală Permanentă s-ar putea reorganiza, pentru mai multă eficiență și micșorarea cheltuielilor.

Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.