Actele de identitate se schimbă de anul viitor. Ce informaţii vor conţine

61873840

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care prevede emiterea actelor electronice de identitate.

"Pentru a asigura cetăţenilor români exercitarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiţii similare celorlalţi cetăţeni UE, România este obligată să emită acte electronice de identitate, începând din luna august a anului viitor (2021)", informează un comunicat al MAI transmis, marţi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, prin proiect se creează cadrul legal naţional pentru asigurarea aplicării directe a Regulamentului (UE) 2019/1157, astfel ca actele de identitate româneşti să respecte standardele stabilite la nivelul UE, în principal cele care privesc elementele de securitate.

"Noile acte de identitate vin cu garanţii suplimentare de securitate şi întăresc încrederea instituţiilor publice şi a mediului privat că persoana care prezintă documentul este în fapt titularul acestuia. Astfel, se aduc îmbunătăţiri majore actualului act de identitate (care a fost pus în circulaţie în anul 1997), prin utilizarea unor tehnologii de fabricaţie avansate, a unor elemente grafice de securitate, a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecţia IT oferită de mediile de stocare electronice", arată sursa citată.

Prin intermediul noului act de identitate, cetăţenii români vor putea, indiferent de locul unde se află, în România sau în afara teritoriului naţional, să interacţioneze online cu autorităţile administraţiei publice şi să solicite prestarea de servicii publice.

Citește și
Managerii STB propun un plan în 12 pași pentru redresarea societății, inclusiv reducerea numărului de directori
Managerii STB propun un plan în 12 pași pentru redresarea societății, inclusiv reducerea numărului de directori

Întrucât identitatea se certifică prin mecanisme similare semnăturii electronice, prezenţa fizică a cetăţeanului la ghişeu nu va mai fi necesară, acesta putând accesa de la distanţă servicii, precum înmatricularea unui autovehicul, obţinerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizaţii sau a altor documente de la autorităţile publice, depunerea unor declaraţii personale prevăzute de lege ş.a.

Noul act electronic de identitate va putea fi folosit pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate şi, în aceste condiţii, va asigura "funcţionalitatea de card de sănătate".

"Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru persoane cu vârsta de 12 ani şi, opţional, sub această vârstă, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali. Tot ca element de noutate, se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obţine un act electronic de identitate, fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România", precizează MAI.

Pentru cei care nu doresc o carte electronică de identitate, va exista opţiunea de a solicita eliberarea unei cărţi de identitate simple; aceasta nu va conţine elemente sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate.

Producerea noilor acte de identitate se va realiza, centralizat, de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională".

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice calculat de la data publicării anunţului pe adresa de primire a eventualelor propuneri, sugestii sau opinii: [email protected]).

Articol recomandat de sport.ro
Putin s-a înfuriat! Rușii atacă dur Italia după decizia fără precedent luată de guvernul italian
Putin s-a înfuriat! Rușii atacă dur Italia după decizia fără precedent luată de guvernul italian
Citește și...
Managerii STB propun un plan în 12 pași pentru redresarea societății, inclusiv reducerea numărului de directori
Managerii STB propun un plan în 12 pași pentru redresarea societății, inclusiv reducerea numărului de directori

Managerii Societății de Transport Public București propun un plan în 12 pași pentru redresarea financiară, care include reducerea funcțiilor de conducere, tăieri de posturi și reanalizarea tarifelor, în contextul unor datorii de 1,6 miliarde de lei.

Cazierul fiscal ar putea fi modificat. Șeful ANAF: „Patronii cu multe firme în insolvență nu vor mai putea înființa altele”
Cazierul fiscal ar putea fi modificat. Șeful ANAF: „Patronii cu multe firme în insolvență nu vor mai putea înființa altele”

ANAF va consulta mediul de afaceri pentru a modifica cazierul fiscal, astfel încât persoanele cu mai multe firme în insolvență să nu mai poată înființa altele, anunță președintele Adrian Nica.

Un bărbat a fost găsit mort, cu răni la cap, într-o curte din Botoșani. Un suspect a fost prins de anchetatori
Un bărbat a fost găsit mort, cu răni la cap, într-o curte din Botoșani. Un suspect a fost prins de anchetatori

Polițiștii au deschis o anchetă după ce un bărbat a fost găsit mort în curtea unei locuințe din județul Botoșani, cu leziuni la cap.

Recomandări
„Problema legitimității administrației din România nu mai există în SUA”. Concluzia lui Nicușor Dan după întâlnirea cu Trump
„Problema legitimității administrației din România nu mai există în SUA”. Concluzia lui Nicușor Dan după întâlnirea cu Trump

Preşedintele Nicuşor Dan, aflat la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii iniţiat de Donald Trump, a afirmat că problema legitimităţii administraţiei din România nu mai există în Statele Unite.

ANM: Cod galben de ninsori, polei şi viscol în 16 judeţe şi în Bucureşti, până duminică dimineaţa. HARTĂ
ANM: Cod galben de ninsori, polei şi viscol în 16 judeţe şi în Bucureşti, până duminică dimineaţa. HARTĂ

ANM a emis vineri o informare meteorologică și o atenționare Cod galben care anunță precipitații moderate cantitativ, polei, viscol, intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii în cea mai mare parte a țării.

CNN: Tensiuni diplomatice enorme. Starmer nu îl lasă pe Trump să folosească bazele britanice pentru un eventual atac în Iran
CNN: Tensiuni diplomatice enorme. Starmer nu îl lasă pe Trump să folosească bazele britanice pentru un eventual atac în Iran

Premierul britanic Keir Starmer a refuzat solicitarea lui Donald Trump de a folosi baze aeriene britanice pentru un posibil atac asupra Iranului, invocând riscul încălcării dreptului internațional.