Accident violent pe autostrada A1. Două persoane au murit şi alte patru au fost rănite

accident

Două persoane au murit şi alte patru au fost rănite, marţi, într-un accident produs pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre Capitală, în judeţul Giurgiu.

"Sunt 6 victime, dintre care una a fost găsită încarcerată, prinsă sub camionetă. Din nefericire, două persoane au fost declarate decedate (un bărbat şi o femeie), trei sunt conştiente şi cooperante, iar o persoană a fost preluată de elicopterul SMURD. În prezent, toate persoanele implicate primesc îngrijiri medicale la faţa locului", a transmis ISU Giurgiu.

În eveniment au fost implicate două autoturisme şi o autoutilitară.

La locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, Gărzilor de Intervenţie Roata de Jos şi Mihăileşti, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o descarcerare, trei echipaje SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Giurgiu.

Ulterior, la aproximativ 400 metri de locul acestui accident, o cisternă care se deplasa spre Piteşti a pătruns pe contrasens şi a lovit despărţitoarele de sensuri.

Citește și
accident F1
VIDEO. Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei, întrerupt după un numai un singur viraj. Ce s-a întâmplat

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Accident cu 8 victime pe Valea Oltului. Șoferul vinovat nu știe cum a ajuns pe contrasens: ”Cred că am ațipit, nu știu”
Accident cu 8 victime pe Valea Oltului. Șoferul vinovat nu știe cum a ajuns pe contrasens: ”Cred că am ațipit, nu știu”

Opt persoane au ajuns la spital și patru mașini au fost avariate în urma unui accident produs duminică pe aglomerata vale a Oltului, un drum considerat foarte periculos.

VIDEO. Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei, întrerupt după un numai un singur viraj. Ce s-a întâmplat
VIDEO. Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei, întrerupt după un numai un singur viraj. Ce s-a întâmplat

Un carambol s-a produs duminică, pe ploaie, chiar în primul viraj al circuitului de la Hungaroring, la Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei.

Recomandări
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich

După controversele legate de zborul întârziat al președintelui Nicușor Dan de la Paris, ministrul Apărării a venit cu explicații.

Jumătate de țară, paralizată de viscol și nămeți. Drumuri închise, șoferi blocați și cursuri suspendate din cauza vremii
Jumătate de țară, paralizată de viscol și nămeți. Drumuri închise, șoferi blocați și cursuri suspendate din cauza vremii

Jumătate de țară este sub un strat consistent de zăpadă. Mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Rusia a lovit în noaptea de joi spre vineri „ţinte strategice” din Ucraina cu ajutorul rachetei hipersonice Oreşnik, a anunţat Ministerul Apărării rus într-un comunicat, citat de AFP.