Accident cu şase victime în Caraş-Severin, după o depășire periculoasă

62080673
Facebook.com

Șase persoane au fost rănite, vineri seară, într-un accident produs pe Centura ocolitoare a municipiului Caransebeş, a anunţat, sâmbătă, IPJ Caraş-Severin.

 

În accident au fost implicate două autovehicule. Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani din judeţul Timiş, în timp ce conducea un autoturism dinspre Timişoara către Orşova, ar fi efectuat o depăşire neregulamentară, intrând în coliziune frontală cu o maşină care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un tânăr de 22 de ani din judeţul Gorj, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.

"În urma impactului a rezultat rănirea gravă a trei persoane şi rănirea uşoară a altor trei, în total şase victime (două femei şi patru bărbaţi) din ambele autovehicule, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Primul conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar celui de-al doilea i s-au recoltat mostre biologie pentru stabilirea alcoolemiei", a informat IPJ Caraş-Severin.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește și
Mobilizare a Bucureștiului: 300 de români trec din Israel în Egipt. Câți cetățeni români se află în zona de război
Mobilizare a Bucureștiului: 300 de români trec din Israel în Egipt. Câți cetățeni români se află în zona de război

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
Citește și...
Mobilizare a Bucureștiului: 300 de români trec din Israel în Egipt. Câți cetățeni români se află în zona de război
Mobilizare a Bucureștiului: 300 de români trec din Israel în Egipt. Câți cetățeni români se află în zona de război

Un grup format din 300 de cetăţeni români va părăsi Israelul şi va trece în Egipt, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Ţărnea, într-un briefing de presă susţinut duminică seara.

MAE: Repatrierea românilor din zona de război, ”imposibilă în această etapă”. TAROM zboară de urgență la Cairo
MAE: Repatrierea românilor din zona de război, ”imposibilă în această etapă”. TAROM zboară de urgență la Cairo

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Ţărnea, a declarat, duminică seară, că operaţiunile de repatriere din zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu sunt "imposibile în această etapă".

Haos pe Otopeni. Zeci de curse anulate și pasageri întorși din drum după 12 ore de coșmar. „Am stat fără apă și mâncare”
Haos pe Otopeni. Zeci de curse anulate și pasageri întorși din drum după 12 ore de coșmar. „Am stat fără apă și mâncare”

Duminică, alte 36 de zboruri de pe Otopeni au fost anulate. Sâmbătă, puținele avioane care totuși au decolat nu au mai aterizat la destinație și, în final, au făcut cale întoarsă.

Recomandări
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”

Sunt ore tensionate pentru românii aflați în statele din Golf. 

Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?
Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?

Potrivit experților, Statele Unite și Israel vor căuta să încheie cât mai rapid conflictul, pentru a nu transforma Iranul într-un nou Irak sau Afganistan. 

Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”
Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”

Președintele Nicușor Dan a transmis duminică faptul că ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”, în contextul războiului din Iran.