A plătit 1.350 de euro și s-a ales cu dosar penal. Ce a pățit un șofer după ce a cumpărat o mașină second hand

pol frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră documente falsificate.

„În data de 03 iunie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în România, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat certificatul de înmatriculare și asigurarea de răspundere civilă auto, în legătură cu care polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea acestora.

Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că autoturismul respectiv nu figurează asigurat, iar polița de asigurare prezentată este falsă”, a transmis Poliția de Frontieră.

Tânărul a declarat că nu avea cunoștință că documentele sunt false și că a achiziționat autoturismul de la un cetățean român, contra sumei de 1.350 euro, iar vânzătorul l-a asigurat că toate documentele sunt în regulă.

Citește și
copil parinti familie
Încă o zi liberă, de data asta numai pentru părinți. Proiect de lege adoptat de Senat

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Petrescu i-a speriat pe englezi: "Îngrijorător, o boală misterioasă"
Dan Petrescu i-a speriat pe englezi: "Îngrijorător, o boală misterioasă"
Citește și...
Încă o zi liberă, de data asta numai pentru părinți. Proiect de lege adoptat de Senat
Încă o zi liberă, de data asta numai pentru părinți. Proiect de lege adoptat de Senat

Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă privind declararea zilei de începere a anului școlar pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial, drept zi liberă pentru părinți.

CTP i-a făcut bilanțul lui Nicușor Dan, la 200 de zile de mandat: Hlizindu-se adesea, induce națiunii o stare de veselie
CTP i-a făcut bilanțul lui Nicușor Dan, la 200 de zile de mandat: Hlizindu-se adesea, induce națiunii o stare de veselie

200 de zile de mandat ale președintelui Nicușor Dan au fost contabilizate de Cristian Tudor Popescu. Gazetarul a făcut o analiză în puncte, cu bune și rele.

Senatul respinge obiecțiile președintelui Nicușor Dan. Legea anti-xenofobie, fascism și legionarism mai are un hop
Senatul respinge obiecțiile președintelui Nicușor Dan. Legea anti-xenofobie, fascism și legionarism mai are un hop

Plenul Senatului a respins luni, cu 75 de voturi „pentru”, 34 „împotrivă” și patru abțineri, obiecțiile formulate de președintele Nicușor Dan la legea de combatere a xenofobiei, fascismului și legionarismului.

Recomandări
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”

PNL și premierul Ilie Bolojan ies mai puternici din aceste alegeri, în vreme ce marele pierzător ar fi PSD, al cărui candidat s-a clasat pe locul 3.

„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026
„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026

Salariile bugetarilor ar putea fi înghețate anul viitor, spun surse guvernamentale. Asta ar însemna ca lefurile a peste un milion de angajați de la stat să rămână pe loc din pricina crizei bugetare.

Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron
Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron

Preşedintele Nicuşor Dan, aflat în vizită oficială în Franţa, are, luni, o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti şi le-a transmis că doreşte un dialog cât mai intens cu ei, pe teme economice, sociale din care toată lumea să aibă de câştigat.