Un bărbat riscă să-și petreacă restul vieții în închisoare după și-a ucis prietenul din copilărie

×
Codul embed a fost copiat

Crimă oribilă în judeţul Iaşi, unde un bărbat riscă să-şi petreacă restul vieţii în spatele gratiilor, după ce şi-a omorât prietenul din copilărie.

Cei doi obişnuiau să bea şi stăteau mai tot timpul împreună. Aşa s-a întâmplat şi în ziua fatală, spun procurorii. Înfuriat, agresorul l-a lovit nenumărate ori pe prietenul său, până când acesta a căzut, secerat, fără suflare.

Întâmplarea a avut loc în comuna Mogoșești, la casa agresorului. Cei doi bărbaţi, prieteni şi rude prin alianţă, nu aveau familie şi locuiau mai mult împreună. În ziua tragediei, au băut împreună şi, la un moment dat, s-au luat la ceartă. Scandalurile între ei nu erau o noutate, spun vecinii. Cel mai adesea apăreau din cauză că agresorul, proprietar, era nemulţumit că prietenul său se aciuase la casa sa şi nu mai putea scăpa de el.

Vecin: „Erau rude şi prieteni, făceau un ban împreună, mâncau împreună, stăteau împreună. Au fost pe la magazin, au băut, s-au tăiat, s-au omorât”.

Vecină: „Este vinovat mai mult mortul. Îi lua mâncarea, amândoi se duceau cu ziua în sat, locuiau împreună, dar nu cu acordul criminalului. De multe ori venea şi-i lua mâncarea din casă, dormea la el în pat. De multe ori l-a lovit”.

Citește și
Un regizor de film a fost ucis de părinții săi, pentru că nu s-a căsătorit până la 47 de ani
Un regizor de film a fost ucis de părinții săi, pentru că nu s-a căsătorit până la 47 de ani

Vecin: „De multe ori îl bătea şi îi lua mâncarea, de multe ori se căina că îi ia mâncarea şi îl bate”.

Vecin: „Unul dormea şi altul a venit beat şi l-a luat şi l-a tăiat. Nu a mai avut timp să se scoale din pat”.

La casa agresorului, în vârstă de 62 de ani, au ajuns mai multe echipaje de salvare şi de poliţie. Din păcate, victima sa şi prieetenul lui cel mai bun, bărbatul de 58 de ani, nu a mai putut fi salvat.

Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iaşi: „A fost trimis acolo echipaj de la SAJ cu medic, care a constat că pacientul era în stop cardio-respirator instalat de mai multă vreme, plăgi înjunghiate multiple, printre care şi una toracică anterioară stânga. A fost constatat decesul”.

Cel care şi-a înjunghiat cu atâta cruzime prietenul a fost reţinut imediat, iar acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile.

Mihaela Apostol, prim-procuror la Parchetul Tribunalului din Iaşi: „Medicul legist a concluzionat că moartea victimei s-a datorat insuficienței cardio respiratorii acute, prin multiple plăgi înjunghiate”.

Individul avea discernământ când şi-a lovit cu bestialitate amicul, au constatat psihiatrii. Dacă va fi găsit vinovat pentru omor, el riscă până la 20 de ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
O româncă a fost ucisă în Serbia de contabila ei şi îngropată în curte. Care a fost mobilul crimei
O româncă a fost ucisă în Serbia de contabila ei şi îngropată în curte. Care a fost mobilul crimei

O veste înfiorătoare vine din Serbia, unde o româncă de 53 de ani a fost ucisă și îngropată în curtea unei case. Autori ar fi chiar proprietarii imobilului unde a fost găsită - contabila victimei și fiul ei - amândoi cetățeni sârbi.

Un regizor de film a fost ucis de părinții săi, pentru că nu s-a căsătorit până la 47 de ani
Un regizor de film a fost ucis de părinții săi, pentru că nu s-a căsătorit până la 47 de ani

Crimă înfiorătoare în Iran. Babak Khorramdin, un regizor de film în vârstă de 47 de ani, a fost ucis și dezmembrat de părinții săi, după ce s-a întors de la Londra în țara natală, informează Newsweek.

Recomandări
SUA au bombardat Venezuela. Președintele Maduro și soția lui, capturați și scoși din țară cu avionul de Trump | VIDEO
SUA au bombardat Venezuela. Președintele Maduro și soția lui, capturați și scoși din țară cu avionul de Trump | VIDEO

Președintele Donald Trump a afirmat că SUA l-au capturat pe liderul Venezuelei, Nicolas Maduro, și pe soția acestuia, confirmând în același timp că a lansat un atac „pe scară largă” împotriva țării. El adaugă că Maduro a fost scos din țară cu avionul.

Cod galben de ninsori și viscol în mai multe județe. Zonele unde se va depune strat de zăpadă
Cod galben de ninsori și viscol în mai multe județe. Zonele unde se va depune strat de zăpadă

Meteorologii avertizează că vremea rea continuă cel puţin până luni seară, fiind aşteptate ninsori, polei, dar şi viscol în zonele montane. La munte, stratul nou de zăpadă poate ajunge la 50 de centimetri, iar în Transilvania şi Maramureş la 15.

Câți bani a luat România de la UE față de sumele cu care a contribuit, de la aderare
Câți bani a luat România de la UE față de sumele cu care a contribuit, de la aderare

România a câștigat semnificativ din apartenența la Uniunea Europeană, primind de peste trei ori mai mulți bani decât a contribuit la bugetul comunitar, susține europarlamentarul liberal Dan Motreanu.