O româncă a fost ucisă în Serbia de contabila ei şi îngropată în curte. Care a fost mobilul crimei
O veste înfiorătoare vine din Serbia, unde o româncă de 53 de ani a fost ucisă și îngropată în curtea unei case. Autori ar fi chiar proprietarii imobilului unde a fost găsită - contabila victimei și fiul ei - amândoi cetățeni sârbi.
Suspecții au fost arestați și sunt acuzați de crimă. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
Mioara Haiduc locuia de mai mulți ani în Pancevo, orașul de reședință al districtului Banatul de Sud din Voivodina - Serbia. Avea acolo o tarabă într-o piață.
Ultima oară a fost văzută în viață acum câteva zile - când le-a spus apropiaților că merge acasă la contabila ei. Voia să renunțe la serviciile ei pentru că descoperise unele probleme legate de banii pe care îi avea în conturi. În acea zi se presupune că a fost ucisă.
Mihai Haiduc, fratele victimei: ”Îi dispăreau mereu anumite sume de bani de la bancă, contabila având drept de a efectua operațiuni și în numele ei. A vrut să schimbe contabilul. S-a dus să ceară actele, a fost premeditat, a fost așteptată de aceasta contabilă și băiatul dânsei, a fost chemată în casă, a fost lovită".
Daniel Carcadia, cumnatul victimei: ”Contabila îi ținea evidența la acte. Avea acces la contul bancar și când a venit de sărbători acasă ne-a zis că ar avea o altercație cu contabila că i-ar fi tras niște bani care nu erau justificați".
Trupul româncei a fost găsit îngropat în curtea casei contabilei - o femeie de 68 de ani și a fiului ei de 46 de ani. Mioara fusese legată, lovită cu un obiect dur și sufocată.
Cei doi suspecți au fost arestați din ordinului unui procuror de la Parchetul Superior din Pancevo.
Suspecții și-au șters urmele crimei
Crima a fost descoperită după ce departamentul de poliție din localitate a fost alertat de colegii din piață ai Mioarei după ce românca nu a apărut două zile la rând la lucru.
Ionel Văduva, primar Cârlogani: "Ultimele persoane cu care a stat de vorbă au fost prietenii din piață și persoanele respective au anunțat poliția, politța a început să cerceteze cazul și a găsit-o îngropată".
Potrivit departamentului de poliție din Pancevo, suspecții au încercat să șteargă urmele crimei. Hainele româncei au fost găsite în mai multe locuri. Despre documentele pe care le avea la ea, geanta și telefonul Mioarei nu se știe încă nimic. Anchetatorii urmează să stabilească și ce sumă de bani i-ar fi dispărut româncei din conturi.
Mihai Haiduc, fratele victimei: ”Banii au fost luați treptat treptat, puțin câte puțin și, în plus, din cei 13 ani de contribuții sociale nu au ajuns la statul sârb".
Potrivit presei din Serbia, suspecții de crimă în cazul româncei au mai multe proprietăți. Toate urmează să fie verificate.
Mioara Haiduc își cumpărase de câțiva ani o locuință și acasă, în Cârlogani - județul Olt. Venea frecvent aici, în vacanță.