O mașină în care se afla o familie cu doi copii a fost înghițită de o groapă plină cu apă clocotită | VIDEO

masina groapa rusia
Newsflash/Metro.co.uk

Un incident șocant a avut loc în Rusia. O mașină în care se afla o familie a căzut într-o groapă plină cu apă clocotită.

Imaginile arată cum un SUV-ul alb, în care se aflau și doi copii, este înghițit în timp ce pământul s-a surpat sub autovehicul, miercuri, în Sankt Petersburg.

Groapa s-a format după ce o conductă s-a spart și a provocat prăbușirea solului, iar zona a fost imediat inundată cu apă fierbinte.

Șoferul și fiul său în vârstă de 10 ani au suferit arsuri, în timp ce celălalt copil scăpat nevătămat, potrivit Metro.co.uk.

Citește și
poarta iadului rusia
„Poarta iadului” s-a deschis în Rusia. Craterul uriaș a înghițit patru case într-o stațiune celebră de schi | VIDEO

Doi membri ai serviciilor de urgență care s-au grăbit să salveze familia au fost, de asemenea, spitalizați cu arsuri.

Unul dintre ei a suferit arsuri pe mai mult de 30% din suprafața corpului, potrivit presei locale.
În total, a fost nevoie de 31 de membri ai personalului de urgență și 11 unități de echipament special pentru a se ocupa de operațiunea de curățare.

Articol recomandat de sport.ro
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Citește și...
O groapă uriașă ar putea înghiți un oraș din SUA. Locuitorii se tem că vor „dispărea” peste noapte | FOTO
O groapă uriașă ar putea înghiți un oraș din SUA. Locuitorii se tem că vor „dispărea” peste noapte | FOTO

Locuitorii unui oraș din Texas se tem că ar putea fi "înghițiți" peste noapte de o groapă enormă care a început să se extindă.

„Poarta iadului” s-a deschis în Rusia. Craterul uriaș a înghițit patru case într-o stațiune celebră de schi | VIDEO
„Poarta iadului” s-a deschis în Rusia. Craterul uriaș a înghițit patru case într-o stațiune celebră de schi | VIDEO

Un crater gigant a apărut la o mină din Sheregesh, o stațiune de schi din Siberia. Groapa, supranumită „Poarta Iadului”, a înghițit patru case din apropiere, dar persoanele aflate înăuntru au fost evacuate în siguranță înainte de dezastru.

Un bărbat a căzut cu mașina, cu roțile în sus, într-o groapă pentru lucrări de termoficare în București
Un bărbat a căzut cu mașina, cu roțile în sus, într-o groapă pentru lucrări de termoficare în București

Ghinion teribil pentru un șofer de 36 de ani din București. A vrut să depășească o coloană de mașini în trafic și a căzut cu autoturismul, cu roțile în sus, într-o groapă pentru lucrări de termoficare.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic
„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic

Donald Trump anunță taxe vamale de 25 la sută pentru orice țară care face comerț cu Iranul. Președintele american se întâlnește, marți, cu consilierii săi de rang înalt pentru a discuta variantele de răspuns la adresa regimului de la Teheran.

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.