Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Femeie împușcată mortal în fața tribunalului din Celle, Germania. Atacatorul s-a sinucis

O femeie a fost împușcată mortal în fața unui tribunal din Germania, iar trăgătorul s-a sinucis. Polițiștii bănuiesc că între agresor și victimă ar fi existat o dispută judiciară, dar această ipoteză este verificată.

 

Crima a avut loc joi dimineață în intervalul 10:00-10:20 ora locală (08:00-08:20 GMT), în fața tribunalului districtual din oraşul Celle, situat în nordul Germaniei, a anunţat o purtătoare de cuvânt a poliţiei locale, potrivit dpa și Agerpres.

Femeia a fost împușcată în fața intrării tribunalului, iar zona a fost imediat izolată de polițiști.

Potrivit unei relatări din publicaţia locală Cellesche Zeitung, foarte probabil crima este legată de o dispută juridică.

„Ar putea fi vorba de aşa ceva, dar incidentul încă face obiectul investigaţiilor'', a precizat purtătoarea de cuvânt a poliţiei.

Citește și
O mamă și-a ucis copiii, într-un acces de furie, în Maramureș. Femeia suferea de depresie
O mamă și-a ucis copiii, într-un acces de furie, în Maramureș. Femeia suferea de depresie

Deocamdată nu este clar dacă incidentul are legătură cu o întâlnire a celor doi în instanţă. Autorul atacului era un bărbat mai în vârstă, în timp ce victima era o femeie de vârstă mijlocie.

Circumstanţele în care a fost comisă crima sunt încă neclare şi fac obiectul anchetei, a adăugat reprezentanta poliţiei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult