Un tânăr de 22 de ani din Buhuși și-a ucis tatăl în bătaie și l-a îngropat în curtea casei

×
Publicitate

Un tânăr în vârstă de 22 de ani din Buhuși este după gratii, acuzat că și-a ucis tatăl în bătaie și apoi l-a îngropat în curtea casei, în locul unde fusese săpată o latrină.  

După crimă, tânărul a fugit și s-a ascuns în pădure. Polițiștii l-au căutat trei zile și abia marți au reușit să îl ducă în fața procurorului. Cercetat pentru omor, el riscă să își petreacă următorii 20 de ani în închisoare.

Din ce au aflat anchetatorii, fiul s-a înfuriat în clipa în care tatăl sau i-ar fi zis să se mute din casa părintească, cu tot cu partenera de viață, care avea 3 copii. Atunci, băiatul de 22 de ani ar fi răbufnit cu o violență extremă.

Maria Drăgan, vecină: Nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Cel mai mult din toți copiii pe el îl iubea. A fost proces la tribunal și i-a făcut evacuarea. Avea o concubină cu 3 copii și el asta nu a suportat. De acolo a plecat tot. Că el îl iubea pe tac-su. De acolo toată ceartă, că el se lua de ea, de copii.

Ca să ascundă crima, fiul și-a îngropat părintele în curtea casei, într-o groapă pe care omul o săpase pentru o toaletă.
Iar vecinilor le-a spus că tatăl lui a plecat la muncă în Germania. Numai că, după două zile, oamenii au devenit suspicioși și au cerut ajutorul poliției. La percheziții, criminalistii au descoperit trupul victimei, un bărbat de 57 de ani.

Elena Avorniciței – procuror criminalist: I-a aplicat acestuia lovituri repetate, care au condus la deces. Ulterior comiterii faptei autorul a îngropat cadavrul tatălui său în curtea locuinței, cadavrul fiind descoperit de autoritățile judiciare în data de 29 mai.

Cei care cunoșteau familia spun că certurile între tată și fiu erau la ordinea zilei.


Reporter: Certuri au mai fost la ei?

Haralambie Borș: Da, în nenumărate cazuri.

Reporter: Pe băiat l-ați întrebat ce s-a întâmplat?

Haralambie Borș: Nu am putut lua legătură că a fost fugit.


Reporter: V-ați gândit vreodată că se poate ajunge la crimă în familia asta?

Lavinia Pitaru: Nu. Nici de gând.

Reporter: Băiatul a amenințat vreodată?

Lavinia Pitaru: Nu, băiatul era om de treaba, el era cam rău. Tot timpul îi dădea afară din ogradă și îi alunga și le vorbea urat.

Tânăr: Tac-su era cel mai rău în familie. Nu îi lăsa să vină acasă, îi trimitea la biserică, la cerșit.

Reporter: Când v-ați dat seama că s-a întâmplat ceva?

Tânăr: El a zis că a scăpat, că și-a făcut bagajele și a plecat în Germania.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și miercurida va ajunge în față unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
Citește și...
62193449
O mamă și-a ucis copiii, într-un acces de furie, în Maramureș. Femeia suferea de depresie
Oroare în Maramureş. Doi copii, un bebeluş de numai trei luni, şi un băieţel de aproape 2 ani, au fost găsiţi fără suflare, cu trupurile pline de vânătăi.
62193363
Incident tragic la SJU Vaslui. Un pacient a murit după ce s-a aruncat de la etajul trei
Un bărbat în vârstă de 69 de ani din județul Vaslui și-a pus capăt zilelor, în noaptea de marți spre miercuri, sub privirile cadrelor medicale din spitalul județean.
62185622
Doi copii mici, uciși într-o localitate din Maramureș. Mama lor e suspectă
Doi copii mici au fost uciși într-o localitate din Maramureș, iar suspectă este chiar mama acestora. Polițiștii o audiază pe femeie.