Descoperire macabră în Bistriţa-Năsăud. Cadavrul unui bărbat, găsit într-o fântână chiar de către fiica sa

×
Publicitate

Descoperire macabră într-o localitate din Bistriţa-Năsăud. Trupul unui bărbat de 59 de ani, dispărut de câteva zile, a fost găsit în fântâna din curtea casei.

Fiica omului, venită de urgenţă la casa părintească, a fost cea care a observat ceva straniu, atunci când a vrut să scoată apa. Deocamdată nimeni nu îşi imaginează ce s-a putut întâmpla.

Bărbatul din localitatea Susenii-Bargaului era de negăsit de câteva zile. Deşi locuia cu soţia, femeia nu a anunţat poliţia şi nici nu l-a dat dispărut.

Potrivit martorilor, fata a fost cea care a venit în vizită la casa părintească şi întâmplător a mers să scoată apa din fântâna din curte. Imediat a observat ceva straniu atunci când a coborât găleata şi cele mai negre gânduri s-au adeverit imediat.

A sunat îngrozită la 112 iar pompierii au scos la suprafaţă trupul fără viaţă al tatălui său. Anchetatorii încearcă acum să facă lumină în acest caz. Nimeni nu ştie cum a ajuns bărbatul acolo, iar soţia victimei nu a putut da nicio explicaţie.

A fost deschis un dosar de ucidere din culpă iar rezultatele necopsiei vor arăta care a fost cauza reală a decesului.

Articol recomandat de sport.ro
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Citește și...
Grav accident în Neamţ, între două mașini. Una a luat foc după impact, patru persoane au murit. Un bebeluș a rămas orfan

Două autoturisme, în care se aflau şapte persoane, inclusiv un bebeluş, s-au ciocnit, miercuri seară, pe DN 15D, în comuna Dulceşti, judeţul Neamţ, una dintre maşini luând foc după impact.

Bărbatul din Vaslui care și-a amenințat cu moartea fiul era orbit de gelozie. I-a spus soției că nu ar fi copilul lui

Apar detalii noi în cazul îngrozitor din Vaslui, unde un bărbat de 37 de ani a fost arestat după ce și-a amenințat cu moartea băiatul. Măcinat de gelozie, individul i-a reproșat mamei că adolescentul nu ar fi copilul lui.

Accident cumplit în Cluj-Napoca. O femeie de 30 de ani a murit strivită pe trotuar, după impactul violent între două mașini

Accident cumplit, în centrul orașului Cluj-Napoca. O femeie de 30 de ani a murit strivită de o mașină, pe trotuar.

Recomandări
Șeful Pentagonului ar fi subestimat riscurile războiului cu Iranul în discuțiile cu Donald Trump. Punctele slabe ale SUA

Un război cu Iranul, care se dovedea deja destul de nepopular în rândul populației americane, a intrat într-o nouă fază, mai problematică. Acest lucru vine odată cu vestea că un avion de vânătoare american a fost doborât deasupra Iranului, scrie CNN.

România este la un pas de „junk”. Ce înseamnă ratingul BBB- de la S&P pentru economia noastră

România rămâne în categoria țărilor recomandate investițiilor, dar la limita inferioară. Agenția S&P a confirmat ratingul suveran la „BBB-/A-3”, cu perspectivă negativă, un semnal clar că echilibrul este fragil, iar riscurile de retrogradare persistă.

Cu cât se vând benzina și motorina azi. Unde pot găsi șoferii din Capitală și din marile orașe cei mai ieftini combustibili

Prețurile carburanților în Capitală și în marile orașe ale țării înregistrează diferențe între stații, iar șoferii pot găsi sâmbătă benzină și motorină mai ieftină la anumite rețele.