Crimă oribilă în noaptea de Revelion, rezolvată acum de poliţia din Botoşani

62011219
Pro TV

Un bărbat în vârstă de 33 de ani din judeţul Botoşani a fost arestat preventiv, duminică, după ce a comis o crimă în noaptea de Revelion.

Magistraţii Tribunalului Botoşani au emis un mandat de arestare preventivă pe numele lui Costel Avătămăniţei, sub acuzaţia de omor, ca urmare a faptului că, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, acesta a lovit cu un obiect metalic în cap un bărbat de 56 de ani, din satul Stroieşti- comuna Frumuşica, în casa căruia locuia în gazdă.

Crima a avut loc pe fondul unui conflict spontan, ucigaşul părăsind locuind locuinţa la scurt timp după săvârşirea faptei.

"Victima locuia de la începutul lunii noiembrie cu autorul, în sensul că victima îl găzduia pe autor, acesta având diferite ocupaţii sezoniere, iar în noaptea de Revelion, conform declaraţiilor unor martori şi ale autorului, pe fondul unui conflict spontan, autorul a luat un obiect metalic şi a lovit victima în zona capului de mai multe ori până ce aceasta a căzut şi a lăsat-o decedată în holul locuinţei", a declarat, luni, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Bărbatul decedat a fost descoperit, după câteva zile, de un vecin, care a alertat Poliţia. Autorul a fost identificat într-o altă locuinţă de pe raza comunei, la o familie la care mai lucrase cu ziua. Reţinut de poliţişti, ucigaşul şi-a recunoscut fapta.

Citește și
Mama fetiţei de 4 ani care a ajuns la spital cu lovituri la cap, arestată alături de iubitul ei. Detalii șocante din anchetă
Mama fetiţei de 4 ani care a ajuns la spital cu lovituri la cap, arestată alături de iubitul ei. Detalii șocante din anchetă

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Citește și...
Mama fetiţei de 4 ani care a ajuns la spital cu lovituri la cap, arestată alături de iubitul ei. Detalii șocante din anchetă
Mama fetiţei de 4 ani care a ajuns la spital cu lovituri la cap, arestată alături de iubitul ei. Detalii șocante din anchetă

Mama fetiţei de patru ani care a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu cu un traumatism la cap şi alte urme de violenţă a fost arestată preventiv, împreună cu iubitul ei. 

Oroare în Tulcea: Copil de 3 ani ucis în bătaie de mamă și iubitul ei. Sora bărbatului, închisă și ea pentru pruncucidere
Oroare în Tulcea: Copil de 3 ani ucis în bătaie de mamă și iubitul ei. Sora bărbatului, închisă și ea pentru pruncucidere

Caz cutremurător într-o comună din județul Tulcea. Un localnic a anunțat la Poliție că un copil de 3 ani a fost omorât în bătaie de mama lui și de partenerul acesteia.

Tragedie la un bâlci din India. Un leagăn suspendat s-a prăbușit subit cu zeci de oameni în el. Ce a urmat
Tragedie la un bâlci din India. Un leagăn suspendat s-a prăbușit subit cu zeci de oameni în el. Ce a urmat

Și-au dorit senzații tari, însă distracția a luat o turnură tragică la un bâlci din India, după ce un leagăn suspendat s-a prăbușit subit cu 26 de oameni în el. 

Recomandări
Nicușor Dan: Nu se pune problema amplasării unor arme nucleare în România în viitorul mediu
Nicușor Dan: Nu se pune problema amplasării unor arme nucleare în România în viitorul mediu

Nicușor Dan a ținut o conferință de presă la Varșovia, joi seară, în care a vorbit și despre oferta Franței legată de extinderea „umbrelei” nucleare.

Război în Iran, a șasea zi. Șeful IDF: Conflictul intră în „următoarea etapă” și va implica „mișcări surprinzătoare”
Război în Iran, a șasea zi. Șeful IDF: Conflictul intră în „următoarea etapă” și va implica „mișcări surprinzătoare”

Israelul a lansat noi atacuri asupra Teheranului, dar și spre gruparea Hezbollah din Beirut, iar Iranul amenință că va răspunde pentru scufundarea navei sale de război. 

Plan de criză la Guvern. Cele cinci scenarii luate în calcul după scumpirea carburanților provocată de războiul din Iran
Plan de criză la Guvern. Cele cinci scenarii luate în calcul după scumpirea carburanților provocată de războiul din Iran

Prelungirea conflictului din Iran și petrolierele blocate în Strâmtoarea Ormuz au adus o nouă scumpire la benzinăriile din România.