Crimă oribilă în noaptea de Revelion, rezolvată acum de poliţia din Botoşani

62011219
Pro TV

Un bărbat în vârstă de 33 de ani din judeţul Botoşani a fost arestat preventiv, duminică, după ce a comis o crimă în noaptea de Revelion.

Magistraţii Tribunalului Botoşani au emis un mandat de arestare preventivă pe numele lui Costel Avătămăniţei, sub acuzaţia de omor, ca urmare a faptului că, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, acesta a lovit cu un obiect metalic în cap un bărbat de 56 de ani, din satul Stroieşti- comuna Frumuşica, în casa căruia locuia în gazdă.

Crima a avut loc pe fondul unui conflict spontan, ucigaşul părăsind locuind locuinţa la scurt timp după săvârşirea faptei.

"Victima locuia de la începutul lunii noiembrie cu autorul, în sensul că victima îl găzduia pe autor, acesta având diferite ocupaţii sezoniere, iar în noaptea de Revelion, conform declaraţiilor unor martori şi ale autorului, pe fondul unui conflict spontan, autorul a luat un obiect metalic şi a lovit victima în zona capului de mai multe ori până ce aceasta a căzut şi a lăsat-o decedată în holul locuinţei", a declarat, luni, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Bărbatul decedat a fost descoperit, după câteva zile, de un vecin, care a alertat Poliţia. Autorul a fost identificat într-o altă locuinţă de pe raza comunei, la o familie la care mai lucrase cu ziua. Reţinut de poliţişti, ucigaşul şi-a recunoscut fapta.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
61978513
Tânăr reţinut de poliţişti după ce şi-a înjunghiat fratele în gât
Un tânăr de 23 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru tentativă de omor după ce, în dimineaţa de Bobotează, şi-a înjunghiat fratele mai mare, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, relatează Agerpres.
62013034
Un tânăr a murit agățat în gardul ghimpat al unui centru de recuperare din Satu Mare
Sfârșit îngrozitor pentru un tânăr de 21 de ani, internat într-un centru pentru persoane cu handicap din Satu Mare.
62013051
O familie întreagă a murit în urma unui grav accident, cauzat de un șofer băut
O familie întreagă a murit în timp ce se întorcea din vacanță, după ce un șofer care mergea pe contrasens i-a lovit din plin. În urma impactului extrem de puternic ambele mașini au luat foc, potrivit Detroit Free Press.