Accident grav în județul Botoșani. 2 tineri au murit, după ce mașina lor a izbit 3 copaci și s-a făcut bucăți

×
Publicitate

Accident cumplit miercuri dimineață în județul Botoșani.

Doi tineri au murit, iar un al treilea este la spital în stare gravă după ce mașina în care se aflau a izbit trei copaci de pe marginea drumului și s-a făcut bucăți. Pe șosea nu a mai rămas decât caroseria: motorul și celelalte părți ale autoturismului au ajuns la mare distanță, chiar și prin curțile din zonă. Șoferul și pasagerul din față au fost zdrobiți în accident, iar bărbatul aflat în spate, polițist de meserie, a fost azvârlit din mașină de forța impactului.

Accidentul a avut loc miercuri dimineață la ieșirea din orașul Bucecea. La volanul mașinii se afla un tânăr de 22 de ani care, spun polițiștii și martorii, circula cu viteza foarte mare, a pierdut controlul volanului și a lovit trei copaci de pe marginea drumului.

În urma impactului extrem de violent, autoturismul s-a făcut bucăți, iar fragmente din mașină s-au împrăștiat pe sosea și prin curțile oamenilor.

Femeie: ”O bubuitură s-a auzit. Am ieșit iar afară și am văzut o bucată de mașină. Am ridicat capul și am văzut ce e în drum. Păcat de ei că sunt tineri.”

Citește și
Grav accident în Neamţ, între două mașini. Una a luat foc după impact, patru persoane au murit. Un bebeluș a rămas orfan
Grav accident în Neamţ, între două mașini. Una a luat foc după impact, patru persoane au murit. Un bebeluș a rămas orfan

Femeie: ”A trecut peste gard. E distrus gardul acolo și a ajuns în curte. Motorul e în curte. Doamne Maica Domnului! Mă întreb cum a putut ajunge aici. Cred că au avut peste 200 de kilometri la oră.”

Speriați de ce au văzut la fața locului, martorii au sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor. La fața locului au ajuns mai multe ambulanțe și pompierii cu un echipaj de descarcerare. Din păcate, pentru șofer nu s-a mai putut face nimic: era deja decedat.

Pasagerul din față și cel de pe bancheta din spate au fost duși de urgență la spital.

Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani: ”La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, două dintre persoane erau încarcerate, iar a treia, lângă autoturism. Toate trei erau inconștiente. Conducătorul auto și pasagerul au fost descarcerați de către pompieri. Din nefericire, pentru șofer nu s-a mai putut face nimic.”

Din păcate, și pasagerul din față, un tânăr din de 20 de ani, a murit la spital.

Ramona Guraliuc, medic-șef UPU-SMURD Botoșani: ”Secundar accidentului rutier în care au fost trei victime, doi erau politraumatizați sever, din care unul a decedat la locul accidentului și unul a fost adus în curs de resuscitare în UPU și care, ulterior, s-a soldat cu deces. Al treilea pacient este policontuzionat, dar stabil din punct de vedere hemodinamic. A fost investigat și internat pe secția de Chirurgie.”

Tânărul care a supraviețuit teribilului accident are 27 de ani și este polițist în județul Olt.

Anchetatorii au deschis un dosar pentru ucidere și vătămare din culpă, iar acum urmează să stabilească viteza cu care rula mașina, dacă șoferul băuse sau nu, în condițiile în care, în autoturism a fost găsită și o sticlă de băuturi alcoolice.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Grav accident în Neamţ, între două mașini. Una a luat foc după impact, patru persoane au murit. Un bebeluș a rămas orfan
Grav accident în Neamţ, între două mașini. Una a luat foc după impact, patru persoane au murit. Un bebeluș a rămas orfan

Două autoturisme, în care se aflau şapte persoane, inclusiv un bebeluş, s-au ciocnit, miercuri seară, pe DN 15D, în comuna Dulceşti, judeţul Neamţ, una dintre maşini luând foc după impact.

Bărbatul din Vaslui care și-a amenințat cu moartea fiul era orbit de gelozie. I-a spus soției că nu ar fi copilul lui
Bărbatul din Vaslui care și-a amenințat cu moartea fiul era orbit de gelozie. I-a spus soției că nu ar fi copilul lui

Apar detalii noi în cazul îngrozitor din Vaslui, unde un bărbat de 37 de ani a fost arestat după ce și-a amenințat cu moartea băiatul. Măcinat de gelozie, individul i-a reproșat mamei că adolescentul nu ar fi copilul lui.

Accident cumplit în Cluj-Napoca. O femeie de 30 de ani a murit strivită pe trotuar, după impactul violent între două mașini
Accident cumplit în Cluj-Napoca. O femeie de 30 de ani a murit strivită pe trotuar, după impactul violent între două mașini

Accident cumplit, în centrul orașului Cluj-Napoca. O femeie de 30 de ani a murit strivită de o mașină, pe trotuar.

Recomandări
Noi reguli pentru șoferi privind amenzile au intrat în vigoare. Cât timp vor putea achita doar jumătate din sumă
Noi reguli pentru șoferi privind amenzile au intrat în vigoare. Cât timp vor putea achita doar jumătate din sumă

Noi reguli privind amenzile și reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere au intrat în vigoare de vineri, 27 martie 2026.

Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract
Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei lucrează la un mecanism care să alerteze consumatorii când se apropie de plafonul de consum prevăzut în contract.  

Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ

Mai multe atenționări de Cod Galben sunt valabile de vineri până luni, vizând intensificări ale vântului, precipitații însemnate și condiții de iarnă la altitudini mari. Codurile sunt valabile în perioada 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00.