Peste 100 de poliţişti, inclusiv din trupele speciale, au descins la mai multe adrese din orașul Ștefănești, acolo unde potrivit informaţiilor sunt mai mulţi indivizi implicaţi în contrabandă.
Este vorba mai ales de trafic de ţigări, dar şi alte produse aduse ilegal de peste Prut. Surse din anchetă spun că printre membrii grupării se află și o angajată a primăriei, motiv pentru care oamenii legii au ajuns și la sediul instituției. Este vorba despre o femeie angajată de peste 20 ani ca asistent comunitar.
În urmă cu câteva zile, femeia a fost implicată într-un scandal la alte descinderi ale poliţiei într-un dosar de contrabandă cu ţigări. Ea pur şi simplu s-a bătut cu un poliţist şi a distrus probe din dosar, adică ţigările vizate.
Aceleaşi surse spun că, în timp ce figura la serviciu, suspecta ar fi transportat țigări aduse ilegal din Republica Moldova.
Vineri au fost descinderi la 11 adrese, în dosare care vizează mai multe infracțiuni, printre care contrabandă și fals intelectual. Mai mulţi suspecţi au fost duşi la audieri, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.