A ieşit să ducă gunoiul şi a îngheţat. "Toată noaptea a nins pe el"

×
Publicitate

Un bărbat, de 76 de ani, din Bucureşti, a fost găsit mort în zăpadă, în apropierea casei lui de vacanţă, din Valea Lungă, judeţul Dâmboviţa.

Cel mai probabil, cred cunoscuţii, omul ar fi alunecat şi a căzut într-o vâlcea. Chiar dacă a mai trăit după aceea, nu a avut cine să îl audă şi să-i vină în ajutor. Vila lui se afla pe un deal, într-o zonă greu accesibilă, iar casele locuite permanent sunt la mare distanţă... Bietul om a intrat în hipotermie şi a murit degerat.

Omul se retrăsese de câţiva ani la casa lor de vacanţă, din Valea Lungă, unde locuia singur. De sâmbătă seara nu a mai răspuns la telefon. După ce l-au sunat în repetate rânduri şi nu le-a mai răspuns la telefon, oamenii şi-au dat seama că s-a întâmplat ceva rău cu vecinul lor şi au plecat să îl caute. L-au găsit decedat, în vâlcea, acoperit de zăpadă. Au sunat la 112 şi au anunţat poliţiştii

“Când ne-am dus acolo, mai jos, el era căzut pe o parte, îngheţat. Tot ce a nins toată noaptea, a nins pe el”, spune un localnic.

Localnicii povestesc că în satul lor a nins mult în ultimele zile şi e ger de crapa pietrele. Sunt convinşi că omul a intrat în şoc hipotermic şi nu s-a mai putut salva. “Şi-a luat o plasă, a vrut să se ducă la gunoi, sau cine ştie, a alunecat, l-a găsit a doua zi dimineaţă”, spune o vecină.

Citește și
Doi adolescenți au omorât un băiat de 15 ani și l-au îngropat în curtea unei case, în Timiș. Au încercat să-i dea foc
Doi adolescenți au omorât un băiat de 15 ani și l-au îngropat în curtea unei case, în Timiș. Au încercat să-i dea foc

Trupul fără viaţă a fost dus la serviciul de medicină legală, la Târgovişte, unde după autopsie medicii legişti vor afla exact cauza decesului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Tragedie pe E70, în Timiș. Un microbuz cu suporterii lui PAOK, spulberat: șapte morți și mai mulți răniți
FOTO ȘI VIDEO Tragedie pe E70, în Timiș. Un microbuz cu suporterii lui PAOK, spulberat: șapte morți și mai mulți răniți
Citește și...
Doi adolescenți au omorât un băiat de 15 ani și l-au îngropat în curtea unei case, în Timiș. Au încercat să-i dea foc
Doi adolescenți au omorât un băiat de 15 ani și l-au îngropat în curtea unei case, în Timiș. Au încercat să-i dea foc

Un copil de 15 ani, dat dispărut de familie marți seară în județul Timiș, a fost găsit mort, îngropat în curtea unei case. Potrivit primelor date ale anchetatorilor, suspecții ar fi 3 adolescenți, unul de 13 ani, ceilalți de 15. 

Tânărul din Constanța care și-a ucis mama cu 40 de lovituri de cuțit, s-a dus să se culce și a doua zi a mers la Poliție
Tânărul din Constanța care și-a ucis mama cu 40 de lovituri de cuțit, s-a dus să se culce și a doua zi a mers la Poliție

Apar detalii noi în cazul crimei de la Constanța, în care un tânăr de 20 de ani este acuzat că și-a înjunghiat mama, într-un acces de furie. Individul a stat apoi toată noaptea cu cadavrul femeii în casă. 

O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic

Caz șocant în Alba! O femeie de 42 de ani din Aiud a fost arestată preventiv, pentru acuzații îngrozitoare! Și-ar fi ucis bebelușul nou-născut.

Recomandări
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Manevra șoferului care a dus la tragedia cu 7 morți din Timiș. Erau greci, fani ai PAOK, echipa lui Lucescu
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Manevra șoferului care a dus la tragedia cu 7 morți din Timiș. Erau greci, fani ai PAOK, echipa lui Lucescu

Manevră fatală soldată cu 7 morți, pe un drum din Timiș. Un microbuz cu cetățeni greci s-a izbit de un TIR, în timpul unei depășiri periculoase. Șapte pasageri au murit, iar trei au ajuns la spital. 

Ministrul Sănătății vrea ca minorii să intre ”controlat” pe TikTok și Instagram: Medicina nu se face cu ”apă, aer, energie”
Ministrul Sănătății vrea ca minorii să intre ”controlat” pe TikTok și Instagram: Medicina nu se face cu ”apă, aer, energie”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ar vrea ca accesul minorilor din România pe rețelele sociale să fie ”reglementat și controlat” de autorități, precum și de părinți, din cauza volumului foarte mare de informații false care circulă pe internet.

Analist politic: PSD mimează opoziția din interiorul guvernării și forțează scenariul unui Executiv minoritar
Analist politic: PSD mimează opoziția din interiorul guvernării și forțează scenariul unui Executiv minoritar

Premierul Bolojan nu exclude ca în perioada următoare să avem un guvern minoritar, după ce Sorin Grindeanu a amenințat din nou că iese de la guvernare.