Calul înhămat la atelaj a rupt hamurile și a fugit pe câmp.

Cei doi nu ar fi văzut trenul, deși vizibilitatea este foarte bună în zonă.

Accidentul s-a petrecut la ieșirea din Bacău, spre Piața Neamț. Impactul cu locomotiva a făcut țăndări atelajul în care se aflau bărbatul de 69 de ani și fiul său, însă cei doi au scăpat, ca prin minune, cu viață.

După ce victimele au primit primul ajutor, doar bărbatul de 69 de ani a fost transportat la spital.

Citește și
Cinci oameni au primit o nouă șansă, după ce familia unei femei în moarte cerebrală din Iași a acceptat să îi doneze organele
Cinci oameni au primit o nouă șansă, după ce familia unei femei în moarte cerebrală din Iași a acceptat să îi doneze organele

Aurelia Țaga, director medical al spitalului din Bacău: „În urma investigațiilor s-a constatat că a suferit o fractură la nivelul gleznei. Se continuă investigațiile, urmând internarea în secția de ortopedie a spitalului nostru.”

La fața locului au ajuns și polițiștii, pentru cercetări, dar și cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Ancuța Socaci, ISU Bacău: „S-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău. Echipajul ISU a asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.”

Pasagerii din tren nu au avut de suferit. Locomotiva nu a fost avariată, astfel că trenul și-a putut continua în scurt timp deplasarea.