VIDEO. Smiley a lansat piesa „Până la tine”, dedicată fiicei lui născute în urmă cu trei zile

62178829

Smiley a lansat vineri, la trei zile după ce a devenit tată, piesa "Până la tine", o declaraţie de iubire pentru fetița sa.

 

Prin aceasta, el marchează începutul vieţii în trei.

 

"Inima mi-a zis că ai sosit/ Cine-s eu să o contrazic?!/ Ai adus Soarele cu tine/ Pentru noi e răsărit/ Mi-ai arătat că până acum eu n-am iubit pe nimeni,/ Pe nimeni până la tine", sunt parte din versurile refrenului piesei prin care Smiley îşi marchează emoţionantul început al vieţii în trei, potrivit unui comunicat Hahaha Production.

 

Piesa este lansată şi cu un videoclip în care artistul apare într-o expoziţie de tablouri care-l surprind în cele mai importante momente din cariera lui artistică, se arată în comunicat.

"Am încercat să găsesc o formulă cât mai simplă şi mai directă de a ilustra sentimentul melodiei, de a transmite că momentul în care întemeiezi o familie este ceva unic şi că bucuria acestui moment este mult mai mare decât tot ce ai trăit până atunci. De aici şi metafora vizuală pe care am ales să o folosim. A fost o plăcere şi o premieră să lucrez direct cu Smiley în relaţia de regizor-actor şi suntem foarte bucuroşi de ce am realizat", a declarat artistul Dorian, care semnează regia clipului "Până la tine", alături de Nicu Drăgan ca editor şi director de imagine, potrivit Agerpres.

"Co-producţie HaHaHa Production şi Cat Music, cu muzica şi versurile compuse de Smiley împreună cu Dorian Micu, cu clipul regizat de Dorian, împreună cu Nicu Drăgan, şi producţia muzicală realizată de Florin Boka, Lucian Nagy şi Roland Kiss, "Până la tine" este un fel de "bun venit" pe lume pe care doar un artist are privilegiul de a-l spune", se mai arată în comunicat.

 

Articol recomandat de sport.ro
Mesaj dur pentru Mircea Lucescu de la fostul jucător: "Nu m-ai lăsat să-mi văd mama în comă! Mă bucur că fiul tău ți-e alături acum"
Mesaj dur pentru Mircea Lucescu de la fostul jucător: "Nu m-ai lăsat să-mi văd mama în comă! Mă bucur că fiul tău ți-e alături acum"
Citește și...
TĂTUȚU’ sezonul 3, un joc al puterii dus la extrem

Serialul TĂTUȚU’ a revenit cu un sezon 3 mai intens și mult mai ambițios din punct de vedere cinematografic.

Filmul Iisus din Nazareth, capodopera lui Franco Zeffirelli, se difuzează la PRO TV. Programul complet al filmelor de Paște

Filmul Iisus din Nazareth, celebra capodoperă regizată de Franco Zeffirelli, revine în atenția telespectatorilor în perioada sărbătorilor pascale, fiind difuzat la PRO TV. 

Codruța Filip, șocată în această seară, la Desafio: Aventura: „Era săracul disperat, nu mai știa pe unde să o mai ia”

Tensiunile ating cote maxime în această seară, într-o nouă ediție incendiară din Desafio: Aventura. De la alianțe fragile până la momente limită care pun la încercare rezistența fizică și psihică, competiția devine tot mai imprevizibilă.

Recomandări
BNR: Rata anuală a inflației va crește în martie-iunie mai mult decât era estimat. Dobânda de politică monetară, menținută

Rata anuală a inflației va crește în martie-iunie mai mult decât era estimat, din cauza războiului din Iran, a anunțat marți Banca Națională. Totodată, Consiliul de Administrație al BNR a decis menținerea dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an. 

Trump amenință Iranul: „Întreaga civilizație va muri în această noapte”. Când expiră ultimatumul impus Teheranului

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat marți Iranul că „întreaga civilizație va pieri” dacă nu va prevala un regim „mai puțin radicalizat” la Teheran și nu se va ajunge la un acord cu Washingtonul.

Spitalul Universitar, noi informaţii despre Mircea Lucescu: Investigațiile arată AVC-uri multiple și complicații pulmonare

Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au transmis noi informații privind starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, în urma unor investigații medicale complexe efectuate în cursul zilei de marți.