Valeria Ogășanu a murit. Actrița Teatrului Bulandra avea 76 de ani

62327186
Facebook.com

Valeria Ogășanu, actriță a Teatrului Bulandra, a murit, duminică, la vârsta de 76 de ani, a anunțat fiul ei, compozitorul Mihai Ogășanu, pe Facebook.

„Drum lin în Lumină, iubită mamă! Te iubesc!”, a scris Mihai Ogășanu.

Și reprezentanții Teatrului Bulandra i-au adus un omagiu actriței.

„Ne-a părăsit, azi, doamna Valeria Ogășanu. Actriță a Teatrului Bulandra din 1969, a interpretat peste 30 de roluri în spectacole importante ale teatrului, ultimul fiind rolul Kate, pe care l-a jucat alături de soțul său – Virgil Ogășanu – în spectacolul 'Pe lacul auriu' de Ernest Thompson, regia Dinu Cernescu, în 2017”, a transmis Teatrul Bulandra”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a Teatrului Bulandra.

Citește și
Britney Spears a fost arestată în California pentru conducere sub influența alcoolului
Britney Spears a fost arestată în California pentru conducere sub influența alcoolului

Valeria Ogășanu a s-a născut la data de 23 septembrie 1946, în București. În 1969, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie. Actrița a jucat în filme precum „Trandafirul galben”, „Frații Jderi” sau „Fram”. Valeria Ogășanu a fost căsătorită cu actorul Virgil Ogășanu.

Articol recomandat de sport.ro
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Citește și...
Britney Spears a fost arestată în California pentru conducere sub influența alcoolului
Britney Spears a fost arestată în California pentru conducere sub influența alcoolului

Cântăreaţa americană Britney Spears, o vedetă a muzicii pop, a fost arestată în California, potrivit unor înregistrări ale biroului şerifului din comitatul Ventura, informează DPA.

Cine ar fi trebuit să îi ia locul lui Miley Cyrus în serialul care a consacrat-o. Imagini inedite cu Hannah Montana
Cine ar fi trebuit să îi ia locul lui Miley Cyrus în serialul care a consacrat-o. Imagini inedite cu Hannah Montana

Înainte de Miley Cyrus, Disney avea pe altcineva ales să joace rolul principal în „Hannah Montana”. Acum 20 de ani, Disney Channel i-a oferit actriței Aly Michalka unul dintre cele mai mari roluri din istoria canalului, însă ea a refuzat.

Angelina Jolie, schimbare radicală de look. Cum a apărut vedeta pe platourile de filmare din Londra. FOTO
Angelina Jolie, schimbare radicală de look. Cum a apărut vedeta pe platourile de filmare din Londra. FOTO

Angelina Jolie a atras toate privirile în centrul financiar Canary Wharf din Londra, unde a fost văzută în mijlocul trecătorilor în timp ce filma pentru noul său film, „Anxious People”.

Recomandări
Nicușor Dan: Nu se pune problema amplasării unor arme nucleare în România în viitorul mediu
Nicușor Dan: Nu se pune problema amplasării unor arme nucleare în România în viitorul mediu

Nicușor Dan a ținut o conferință de presă la Varșovia, joi seară, în care a vorbit și despre oferta Franței legată de extinderea „umbrelei” nucleare.

Război în Iran, a șasea zi. Șeful IDF: Conflictul intră în „următoarea etapă” și va implica „mișcări surprinzătoare”
Război în Iran, a șasea zi. Șeful IDF: Conflictul intră în „următoarea etapă” și va implica „mișcări surprinzătoare”

Israelul a lansat noi atacuri asupra Teheranului, dar și spre gruparea Hezbollah din Beirut, iar Iranul amenință că va răspunde pentru scufundarea navei sale de război. 

Plan de criză la Guvern. Cele cinci scenarii luate în calcul după scumpirea carburanților provocată de războiul din Iran
Plan de criză la Guvern. Cele cinci scenarii luate în calcul după scumpirea carburanților provocată de războiul din Iran

Prelungirea conflictului din Iran și petrolierele blocate în Strâmtoarea Ormuz au adus o nouă scumpire la benzinăriile din România.