John Aniston a murit. Anunțul făcut de fiica sa, actrița Jennifer Aniston
Fiica sa, celebra actriță Jennifer Aniston, a anunțat decesul tatălui său într-un omagiu postat, luni dimineață, pe Instagram, spunând că John Aniston a murit liniștit vineri, chiar de Ziua Veteranilor. John Aniston a servit ca ofițer de informații în Marina americană timp de mai mulți ani la mijlocul anilor 1950, după ce a absolvit Universitatea de Stat din Pennsylvania, potrivit CBS News.
Mesajul lui Jennifer Aniston a fost însoțit de mai multe fotografii cu ei împreună, datând din copilăria ei.
"Dragă tătă... John Anthony Aniston. Ai fost unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Sunt atât de recunoscătoare că te-ai înălțat spre ceruri în pace - și fără durere. Și nu mai puțin pe 11/11!", a scris Jennifer Aniston pe Instagram
"Întotdeauna ai avut o sincronizare perfectă. Acest număr va avea pentru totdeauna o semnificație și mai mare pentru mine acum", a continuat ea, încheind cu "Te voi iubi până la sfârșitul timpului" și "nu uita să mă vizitezi".
John Aniston, născut Yannis Anastassakis în Grecia, a intrat în cel mai cunoscut rol al său, Victor Kiriakis, în telenovela "Days of Our Lives", în 1985. Interpretarea sa i-a adus o nominalizare la Daytime Emmy în 2017 și un premiu Daytime Emmy pentru întreaga carieră, pe care l-a câștigat, în 2022.