Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Formația lui Jared Leto, Thirty Seconds To Mars, revine la București în 25 octombrie 2024. Concert la Hala Laminor

Formația Thirty Seconds To Mars revine la București în 25 octombrie 2024 la Hala Laminor. Jared Leto și colegii aduc turneul "Seasons World Tour" și la București.  

Turneul, cel de-al șaptele al trupei, deși promovează noul album al trupei "It's the End of the World, But It's a Beautiful Day.", setlistul va include toate piesele care i-au făcut celebri!

Thirty Seconds to Mars vin din Los Angeles, bazele formației fiind puse în 1998. Membrii fondatori sunt frații Jared Leto și Shannon Leto. Primele concerte au fost susținute sub diferite nume până când au ajuns la 'Thirty Seconds to Mars', nume preluat dintr-un manuscris intitulat Argus Apocraphex ce a fost scris de un fost profesor de la Harvard.

Muzical, Thirty Second to Mars abordează un progressive rock cu influențe de space rock, la care se adaugă elemente de muzica electronică. Până în prezent au lansat șase materiale de studio care le-au adus 14 Discuri de Platină și 19 Discuri de Aur, intrând în topurile din întreagă lume.

De-a lungul timpului au colaborat cu artiști importanți ai scenei muzicale internaționale printre care Maynard James Keenan (TOOL), Ed Sheeran sau Bob Ezrin.

Citește și
Concertele Coldplay de la București vor fi sustenabile. Publicul va produce energie dansând pe o podea cinetică
Program şi regulament de acces la concertele Coldplay de la Bucureşti. Cine va cânta în deschidere | Harta de acces

Trupa îl are ca solist vocal pe carismaticul Jared Leto, actor premiat cu Premiul Oscar, un Glob de Aur și un premiu Screen Actors Guild (SAG Awards) pentru rolul din Dallas Buyers Club (2013). Jared are multe filme de succes jucate printre care "Fight Club", "Requiem for a Dream", "American Psycho", "Girl, Interrupted", "Mr. Nobody" sau "Suicide Squad" unde l-a jucat pe Joker.

Leto a regizat, de asemenea, videoclipuri muzicale, incluzând câștigătoarele Premiului MTV Music Award, The Kill (2006), Kings and Queens (2009) și Up in the Air (2013).

Biletele se pun în vânzare pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

- Premium - în tribună fară loc, la înălțime, aproape de scena cu bar separat - doar 500 de locuri - 599 de lei în presale și 700 la intrare. - Categoria A - fără loc în fața scenei - 329 de lei în presale și 350 de lei la intrare - Categoria B - fără loc, în spatele categoriei A - 259 de lei în presale și 280 de lei la intrare

Posesorii de bilete PREMIUM au acces în toate categoriile de bilete.

La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul de emitere bilete al agenției de ticketing.

Copiii sub 10 ani au intrarea gratuită însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult