Controversa din jurul portretului prințului Louis, publicat atunci când a împlinit vârsta de șase ani | FOTO

printul louis
Getty

William și Kate, prințul și prințesa de Wales, au publicat, marți, o nouă fotografie a prințului Louis pentru a marca cea de-a șasea aniversare a acestuia.  

Aceasta este prima imagine publicată de familie de la scandalul din luna martie, când prințesa de Wales a publicat cu ocazia Zilei Mamei o imagine editată în care ea apare alături de cei trei copii ai săi.

În fotografie, Louis - care este al patrulea în linia de succesiune la tronul britanic - poate fi văzut zâmbind, stând întins pe o pătură. Se pare că fotografia a fost făcută pe domeniul castelului Windsor de prințesa Kate, în vârstă de 42 de ani.

Imaginea postată marți pe conturile oficiale de socializare ale cuplului a fost creditată de Catherine, prințesa de Wales.

Conform CNN, o sursă regală a declarat că soții Wales au fost recunoscători pentru mesajele pe care le-au primit de ziua de naștere a lui Louis.

Citește și
politist sua
Pățania unui polițist sub acoperire la un protest. A primit despăgubiri de 23,5 milioane de dolari. Ce i-au făcut colegii

Controversa din jurul portretului prințului Louis

Deși prinții de Wales au cerut recent să li se respecte intimitatea, după ce Kate a anunțat că suferă de cancer și face chimioterapie, tradiția portretului prințului Louis cu ocazia aniversării sale a fost păstrată.

„Este o perioadă fără precedent pentru familia Wales, în timp ce prințesa își continuă recuperarea. Familia a fost conștientă de faptul că a cerut intimitate în timpul recuperării prințesei, însă, în ansamblu, a dorit să împărtășească imaginea pe canalele lor de socializare ca o modalitate de a le mulțumi celor care au trimis urări de ziua de naștere a prințului Louis”, a declarat o sursă regală, pentru CNN.

Conform CNN Photo Desk a confirmat că fotografia nu a fost editată.

Tradiția portretului prințului Louis

A devenit un fel de tradiție pentru William și Catherine să marcheze zilele de naștere ale copiilor lor prin fotografii. Multe dintre portretele din trecut au fost realizate de Kate, care este ea însăși pasionată de fotografie.

Cu toate acestea, în câteva cazuri, fotografi profesioniști renumiți, printre care Mario Testino, Chris Jackson și Millie Pilkington, au realizat unele dintre portretele micilor prinți.

Soții Wales au publicat în fiecare an o fotografie comemorativă a lui Louis pentru a-i marca ziua de naștere. Ultima dată a fost văzut în public în timpul tradiționalei plimbări a familiei spre biserică în ziua de Crăciun, alături de mama sa, pe domeniul Sandringham.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Moment șocant! Starul și-a lovit coechipierul în fața fanilor! Suporterii au cerut să îi fie reziliat contractul
FOTO ȘI VIDEO Moment șocant! Starul și-a lovit coechipierul în fața fanilor! Suporterii au cerut să îi fie reziliat contractul
Citește și...
Prințul Louis împlinește, astăzi, șase ani. Tradiția din familie la miezul nopții | GALERIE FOTO
Prințul Louis împlinește, astăzi, șase ani. Tradiția din familie la miezul nopții | GALERIE FOTO

Cel mai mic copil al Prințului și Prințesei de Wales s-a născut chiar de Sfântul Gheorghe, în 2018, în aripa privată Lindo Wing a spitalului St. Mary's din Londra.    

Pățania unui polițist sub acoperire la un protest. A primit despăgubiri de 23,5 milioane de dolari. Ce i-au făcut colegii
Pățania unui polițist sub acoperire la un protest. A primit despăgubiri de 23,5 milioane de dolari. Ce i-au făcut colegii

Un judecător din St. Louis a acordat, luni, aproape 23,5 milioane de dolari unui fost ofițer de poliție care a fost bătut de colegii săi în timp ce lucra sub acoperire în timpul unui protest.

De ce Kate Middleton nu i-a lăsat pe Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis să o viziteze la spital
De ce Kate Middleton nu i-a lăsat pe Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis să o viziteze la spital

Kate Middleton a ales cu chibzuință să nu-i primească în vizită la spital pe cei trei copii ai săi, prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis, în timp ce se recupera după o operație abdominală.

Prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis apar zâmbitori într-o fotografie. Ce mesaj au transmis de sărbători
Prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis apar zâmbitori într-o fotografie. Ce mesaj au transmis de sărbători

Prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis ai Marii Britanii apar zâmbitori într-o fotografie alb-negru postată pe X (fostul Twitter) de William şi Kate, prinţul şi prinţesa de Wales.

 

Recomandări
Rubio: SUA nu au nevoie de petrolul din Venezuela, ci de supremație în emisfera vestică. ”Toți președinții au făcut la fel”
Rubio: SUA nu au nevoie de petrolul din Venezuela, ci de supremație în emisfera vestică. ”Toți președinții au făcut la fel”

După atacul american de sâmbătă dimineață, Venezuela are astăzi doi așa-ziși președinți. Delcy Rodriguez, vicepreședinta lui Maduro, a acceptat să preia funcția, la insistențele miniștrilor.

Rogobete: Avem de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem. Cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control
Rogobete: Avem de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem. Cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat duminică seară că sistemul de rezidenţiat trebuie regândit, deoarece numărul rezidenţilor este de trei ori mai mare decât locurile disponibile în sistemul medical românesc.

Eurostat: România are cea mai mare diasporă din UE. Câți români și-au părăsit țara pentru un trai mai bun peste hotare
Eurostat: România are cea mai mare diasporă din UE. Câți români și-au părăsit țara pentru un trai mai bun peste hotare

Suntem țara europeană cu cei mai mulți cetățeni stabiliți în străinătate. Peste 3 milioane trăiesc legal în statele Uniunii, potrivit Eurostat. Numărul este mai mare în realitate, dacă ne gândim că nu toți apar în statisticile oficiale.