Emil Rengle, despre scena din Groapa, în care a sărutat un bărbat: "Pentru unii, subiectul orientării sexuale rămâne un tabu"

×
Codul embed a fost copiat

Actorul și coregraful Emil Rengle a fost întrebat, într-un interviu MyImpact, ce părere are despre reacția oamenilor, după scena în care a sărutat un bărbat, în serialul "Groapa", difuzat pe VOYO și pe PRO TV.

Emil Rengle: „În primul rând, trebuie să vă spun că a fost o experiență provocatoare, dar și foarte revelatoare, iar reacțiile bineînțeles că au fost diverse. Pe de o parte, am primit foarte multă susținere și apreciere din partea unei comunități care devine din ce în ce mai deschisă și tolerantă, ceea ce m-a bucurat enorm. Asta arată că suntem pe drumul cel bun spre o societate mai inclusivă.

De obicei, generațiile tinere sunt mult mai deschise la diversitate și acceptare, iar asta e un semn pozitiv pentru viitorul nostru. Pe de altă parte, au fost și reacții negative, ceea ce nu m-a surprins prea tare.

Mentalitatea multor români este încă influențată de tradiții și prejudecăți adânc înrădăcinate. Pentru unii, subiectul orientării sexuale rămâne un tabu, iar reacțiile de respingere sau neînțelegere sunt din păcate încă prezente."

Va juca rolul unui bărbat gay, într-un lungmetraj care apare la toamnă

Emil Rengle a dezvăluit că, în luna septembrie, va apărea un nou film în care joacă rolul unui bărbat gay, de această dată pe marile ecrane.

Citește și
Emil Rengle accidentare
Accidentare la Survivor: “Doamne, orice numai picioarele nu!”

„Eu sunt foarte entuziasmat să vă spun că în luna septembrie voi apărea în primul meu fiind cinematografic în care joc rolul unui bărbat gay, alături de actori minunați precum Maia Morgenstern. Știu că acest rol va stârni din nou discuții și controverse, dar știu și faptul că acestea sunt extrem de importante. Discuțiile despre diversitate și acceptare ne ajută să ne deschidem mințile și să creștem, ca și societate”, a spus Rengle.

Rengle a făcut aceste declarații într-un interviu mai amplu despre comunitatea LGBTQ din România. Interviul poate fi urmărit în video de mai jos, la min. 53:44

Emil Rengle a devenit cunoscut publicului larg după ce a câștigat concursul „Românii au talent”, în 2018. Tânărul a impresionat o țară întreagă cu dansurile sale pe tocuri. Absolvent de UNATC, Emil s-a remarcat în calitate de coregraf, dar anul 2023 i-a adus o schimbare în carieră - debutul în cinematografie. Acum, telespectatorii îl pot vedea în serialul „Groapa”, difuzat de VOYO.

Emil Rengle este logodit cu iubitul său Alejandro Fernandez, dar spune că nu are planuri de nuntă, deocamdată. Oricum, căsătoria oficială ar trebui să aibă loc în altă țară, fiindcă în România nu ar fi recunoscută.

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol recomandat de sport.ro
Thomas Frank s-a dus glonț la Radu Drăgușin după Crystal Palace - Tottenham. "Dragonul", tot un zâmbet
Thomas Frank s-a dus glonț la Radu Drăgușin după Crystal Palace - Tottenham. "Dragonul", tot un zâmbet
Citește și...
Faimoșii au câștigat lupta pentru recompensă la Survivor România 2022. Au primit o masă la care nici nu se gândeau
Faimoșii au câștigat lupta pentru recompensă la Survivor România 2022. Au primit o masă la care nici nu se gândeau

Echipa Faimoșilor a câștigat lupta pentru recompensă din această ediție a Survivor România 2022, cu scorul de 10 la 4. Emil Rengle a adus punctul decisiv, iar tribul său a primit o masă mult dorită.

Accidentare la Survivor: “Doamne, orice numai picioarele nu!”
Accidentare la Survivor: “Doamne, orice numai picioarele nu!”

Survivor 2022. Emil Rengle s-a accidentat în timpul luptei pentru imunitate. Cu ochii în lacrimi, artistul a cerut ajutorul medicilor.

Survivor 2022. Andreea Tonciu și Emil Rengle, la cuțite: „Nu îl mai suport!” / „Îmi vine să-mi fac cruce”
Survivor 2022. Andreea Tonciu și Emil Rengle, la cuțite: „Nu îl mai suport!” / „Îmi vine să-mi fac cruce”

Survivor 2022. Andreea Tonciu a aruncat cuvinte grele la adresa lui Emil Rengle, pe care l-a acuzat că a stricat echipa încă din prima zi. „Faimosul” nu a eziat să trimită săgeți.

Viața bate vlogul, episodul 1: Poveștile lui Mimi, Emil Rengle și Alpaca
Viața bate vlogul, episodul 1: Poveștile lui Mimi, Emil Rengle și Alpaca

In primul serial protvplus.ro si Tru., 8 dintre cei mai populari vloggeri din România abordează fără inhibiții probleme reale de viață, precum bullying, alcoolism, violență, consum de droguri, sexualitate, din propria perspectivă.

Emil Rengle a donat premiul de originalitate de la ”Românii au talent” concurentei de pe locul doi
Emil Rengle a donat premiul de originalitate de la ”Românii au talent” concurentei de pe locul doi

Emil Rengle, câștigătorul Românii au talent și al premiului de originalitate, și-a donat unul dintre premii concurentei care a ieșit pe locul al doilea - Bianca Badea.

Recomandări
Explicațiile celor patru judecători CCR pentru absența de la ședința pe tema pensiilor speciale. Neregulile pe care le acuză
Explicațiile celor patru judecători CCR pentru absența de la ședința pe tema pensiilor speciale. Neregulile pe care le acuză

Cei patru judecători care nu au participat la ședințele de duminică și luni ale CCR pe tema contestației depuse la legea pensiilor magistraților acuză proceduri „fără precedent” în acest caz.    

Cum a reacționat Zelenski în momentul în care Trump a spus că Rusia „doreşte să vadă Ucraina reuşind” | VIDEO
Cum a reacționat Zelenski în momentul în care Trump a spus că Rusia „doreşte să vadă Ucraina reuşind” | VIDEO

Donald Trump a declarat duminică, în conferinţa de presă comună cu Volodimir Zelenski, că Rusia „doreşte să vadă Ucraina reuşind”.

Un deputat PNL acuză judecătorii CCR de „sfidare la adresa românilor”. „Privilegii nesimțite”
Un deputat PNL acuză judecătorii CCR de „sfidare la adresa românilor”. „Privilegii nesimțite”

Deputatul PNL Alexandru Muraru critică dur comportamentul judecătorilor Curții Constituționale, acuzând o „sfidare” la adresa românilor care muncesc onest și se pensionează la vârsta legală.