Soţi trimişi în judecată de procurorii din Bucureşti după ce au întreţinut relaţii sexuale cu nepoatele lor, de 12 şi 13 ani

fata agresata
Shutterstock

Doi soţi au fost trimişi în judecată de procurorii din Bucureşti după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu nepoatele lor, în vârstă de 12 şi 13 ani, dar şi în prezenţa acestora.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectoruui 4 Bucureşti au transmis, miercuri, că două persoane au fost trimise în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de viol, corupere sexuală a minorilor şi agresiune sexuală.

„În cursul anului 2022, în contextul convieţuirii persoanelor vătămate minore, în vârstă de 12, respectiv 13 ani la acel moment, în calitate de nepoate, cu cei doi inculpaţi, soţ - soţie, prin constrângere fizică şi morală, pe fondul unui comportament violent fizic şi verbal constant, atât faţă de persoanele vătămate, cât şi faţă de ceilalţi membri ai familiei şi în condiţiile consumului de băuturi alcoolice, inculpaţii au întreţinut raporturi sexuale neconsimţite atât cu minorele, cât şi în prezenţa acestora”, au precizat procurorii.

Anchetatorii au pus sechestru asigurător pe un imobil al celor doi.

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la un imobil, proprietatea inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 60.000 lei (reprezentând suma cu care cele două persoane vătămate s-au constituit părţi civile), măsura sechestrului fiind necesară şi proporţională în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare”, a menţionat sursa citată.

Citește și
Magistrati
Guvernul a stabilit noi măsuri în Justiție. Ce s-a decis în ultima ședință din 2025

Prin rechizitoriu, procurorii au solicitat menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale asupra imobilului, precum şi menţinerea măsurii arestării preventive luată faţă de cei doi.

Dosarul cauzei a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Guvernul a stabilit noi măsuri în Justiție. Ce s-a decis în ultima ședință din 2025
Guvernul a stabilit noi măsuri în Justiție. Ce s-a decis în ultima ședință din 2025

Guvernul a aprobat, marţi, o ordonanţă de urgenţă privind măsuri temporare în domeniul Justiţiei în vederea prevenirii accentuării deficitului de personal la nivelul instanţelor şi parchetelor.

 

Reacția avocatului arbitrului de 18 ani bătut de un soldat pentru că l-a eliminat la un meci de liga a patra
Reacția avocatului arbitrului de 18 ani bătut de un soldat pentru că l-a eliminat la un meci de liga a patra

Sentință fără precedent în justiția militară. Tribunalul Militar București i-a stabilit unui soldat de la o unitate din Buzău o pedeapsă de un an de închisoare, după un incident violent provocat pe terenul de fotbal.

Primarul suspendat al Mangaliei va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia este definitivă
Primarul suspendat al Mangaliei va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia este definitivă

Primarul suspendat al municipiului Mangalia, Cristian Radu, acuzat de luare de mită, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, a decis, marţi, Curtea de Apel Constanţa. Decizia instanţei este definitivă.

Recomandări
Cu cât au crescut impozitele pentru locuințe și mașini de la 1 ianuarie. În unele cazuri s-au triplat
Cu cât au crescut impozitele pentru locuințe și mașini de la 1 ianuarie. În unele cazuri s-au triplat

Prima zi din an aduce taxe majorate pentru populație și firme. Vom plăti impozite mai mari pentru locuințe și mașini, în unele cazuri dublu sau chiar triplu.

Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”
Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”

Autoritățile din Elveția sunt în plină anchetă și nu pot vorbi încă despre identitatea victimelor. În bar se aflau foarte mulți tineri.

Nicușor Dan: „2025 ne-a arătat că puterea noastră stă în unitate. Privesc spre 2026 cu responsabilitate”
Nicușor Dan: „2025 ne-a arătat că puterea noastră stă în unitate. Privesc spre 2026 cu responsabilitate”

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, joi, că anul 2025 le-a reamintit românilor că adevărata lor forţă ”stă în unitate, în capacitatea de a rămâne împreună chiar şi atunci când drumul este dificil”.