Reacția avocatului arbitrului de 18 ani bătut de un soldat pentru că l-a eliminat la un meci de liga a patra

×
Publicitate

Sentință fără precedent în justiția militară. Tribunalul Militar București i-a stabilit unui soldat de la o unitate din Buzău o pedeapsă de un an de închisoare, după un incident violent provocat pe terenul de fotbal.

Supărat că a primit la meci un cartonaș roșu, militarul s-ar fi năpustit asupra arbitrului și l-a luat la pumni. 

Terenul de fotbal al unei echipe de liga a patra din Buzău s-a transformat acum trei ani într-un câmp de luptă pentru un fotbalist al echipei oaspete.

Soldat de carieră la o unitate militară din Buzău, jucătorul în vârstă de 41 de ani și-a pierdut cumpătul în momentul în care arbitrul central al partidei i-a arătat cartonașul roșu pentru o abatere regulamentară.

Bogdan Ciocoiu, avocatul arbitrului: „În calitate de jucător de fotbal afiliat Asociației Județene Buzău, după ce a fost eliminat de către arbitru, l-a lovit pe acesta cu pumnul în cap și cu palmele, în public, pentru a se răzbuna pentru măsura dispusă de acesta în calitate de arbitru al jocului de fotbal.”

Arbitrul, care nu împlinise 18 ani, a fost rănit și, spun legiștii, a avut nevoie de una-două zile de îngrijiri medicale.

Incidentul, soldat cu oprirea definitivă a partidei, care i-a adus fotbalistului agresiv o suspendare din activitatea sportivă, a ajuns să fie investigat de procurorii militari.

Aceștia l-au trimis în judecată pe soldat pentru acuzația de loviri și alte violențe.

Corespondent Știrile PRO TV: „Judecătorul de la Tribunalul Militar București i-a stabilit soldatului fotbalist o pedeapsă de un an de închisoare, însă tot el a dat dovadă de indulgență și a hotărât să îi amâne aplicarea cu un termen de supraveghere de doi ani. Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității și să îi achite arbitrului daune morale în valoare de 15 mii de lei.”

Soldatul găsit vinovat de instanța militară nu a putut fi contactat pentru a comenta sentința.

La fel ca victima sa, inculpatul o poate contesta la Curtea Militară de Apel.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62568574
Primarul suspendat al Mangaliei va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia este definitivă
Primarul suspendat al municipiului Mangalia, Cristian Radu, acuzat de luare de mită, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, a decis, marţi, Curtea de Apel Constanţa. Decizia instanţei este definitivă.
62602673
Soldat din Buzău condamnat la închisoare după ce a bătut arbitrul la un meci de fotbal
Sentință fără precedent în justiția militară. Tribunalul Militar București i-a stabilit unui soldat de la o unitate militară din Buzău o pedeapsă de un an de închisoare, după un incident violent provocat pe un teren de fotbal.  
62553847
Doi profesori din Galați au primit mită de la studenți în schimbul promovării examenului de rezidențiat. DNA a intrat pe fir
Doi profesori de la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru că au primit bani şi bunuri de la mai mulţi studenţi pentru ca ei să promoveze examenul de rezidenţiat, specializarea Farmacie generală.