Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Aeroportul din Miami a introdus recunoaşterea facială a pasagerilor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sistemele de recunoaştere facială îşi fac treptat loc în vieţile noastre. Aeroportul din Miami a devenit primul din Statele Unite care implementează tehnologia pentru pasagerii zborurilor internaţionale.

Şi târgul din Barcelona, dedicat telefoniei mobile, a permis pentru prima dată introducerea acestui sistem la unul dintre punctele de acces destinate vizitatorilor. Pasagerii curselor internaţionale care au ajuns pe aeroportul din Miami au avut parte de o surpriză. Identitatea le-a fost verificata cu ajutorul unui sistem de recunoaştere facială.

Todd Owen, comisar de la vamă: "Camera compară imaginea individului pe care îl are în faţă cu o fotografie de la noi din sistem, în majoritatea cazurilor, o fotografie din paşaport. Stabileşte pe această cale dacă e vorba de aceeaşi persoană. În acest timp, ofiţerul de pe aeroport verifică alte aspecte legate de respectivul pasager."

Intr-un minut, sistemul poate procesa datele pentru zece persoane. "De obicei aşteptăm cam o oră la coadă. Acum totul a fost foarte rapid", spune un pasager.

Recunoaşterea facială este folosită pentru prima oară şi la salonul mondial al mobilităţii din Barcelona. Ca să scape de cozi, unii dintre vizitatori s-au înscris în baza de date a companiei canadiene care a conceput sistemul.

Citește și
congres barcelona
MWC Barcelona 2018. Casa deschisă cu un zâmbet și mașina condusă de smartphone

Cu câteva săptămâni înaintea conferinţei, au trimis o fotografie. Sistemul dotat cu inteligenţă artificială analizează 158 de puncte, precum structura osoasă, culoarea tenului, culoarea ochilor, spaţiul dintre ochi.

Glenn Tinley, reprezentantul companiei: "Oamenii vin la noi şi îi felicită pe operatori. Sunt încântaţi de cum merg lucrurile."

Compania speră că tehnologia va fi folosită în curând şi la marile evenimente organizate pe stadioane sau în centrele comerciale. Se discută şi posibilitatea ca sistemul de recunoaştere facială să fie implementat la metroul din Londra. Va fi creata astfel o uriaşă bază de date, care este tentantă pentru companiile de consultanţă.

Compania canadiană spune că va distruge toate fotografiile celor care îi folosesc sistemul la evenimentul organizat in Barcelona. Legea însă nu le interzice firmelor să dea datele poliţiei sau companiilor de consultanţă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult