Orice referire la identitatea de gen în școli și universități, interzisă prin lege
UPDATE: Consiliul Naţional al Elevilor şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România condamnă ferm adoptarea de către Senat a amendamentului care interzice orice activitate "în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen" în şcoli şi universităţi şi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge această lege.
"Parlamentul a legiferat abuzurile asupra persoanelor al căror gen nu corespunde sexului biologic, a instigat la ură împotriva acestor persoane şi a limitat dreptul la educaţie al acestora trimiţând educaţia din România în Evul Mediu. Cerem preşedintelui Klaus Iohannis să respingă această lege care contravine principiilor constituţionale ale nediscriminării cât şi reglementărilor europene şi multor convenţii internaţionale asumate de România, printre care Convenţia de la Istanbul, care joacă un rol esenţial în combaterea violenţei de gen", se arată într-un comunicat al celor două organizaţii transmis.
Interdicții legate de identitatea de gen
În favoarea proiectului de lege s-au exprimat 81 de senatori, împotrivă - 22 şi 27 s-au abţinut.
Iniţiatorii, parlamentari PMP, propun interzicerea în unităţile, instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară, a activităţilor care încalcă normele de moralitate, care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, precum şi a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.
De asemenea, propun interzicerea activităţilor de natură politică, prozelitismul religios, prozelitismul pe baza criteriului de sex, astfel cum este definit în Legea privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, prozelitismul pe baza criteriului de gen.
Nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează, potrivit proiectului de act normativ, cu amenzi cuprinse între 10.000 şi 50.000 de lei, urmând ca ofiţerii sau agenţii de poliţie din cadrul MAI să fie cei care constată şi aplică amenzile contravenţionale.
Dezbateri intense între parlamentari
Senatoarea PSD Ecaterina Andronescu le-a cerut parlamentarilor să voteze aceste proiect "prin care se încearcă protejarea minţilor copiilor, cel mai adesea minori, a spaţiului şcolar, împiedicarea celor care au ideea de a face orice fel de prozelitism în şcoli".
Senatorul USR Vlad Alexandrescu a susţinut, printre altele, că dincolo de "absurditatea" ideii de a interzice prezentarea unor opinii, "un lucru care ar contraveni libertăţii de expresie, prin această lege s-ar încălca şi autonomia universitară".
"Nu putem dicta prin lege ceea ce se predă într-o universitate şi nu putem interzice discutarea unor opinii", a afirmat senatorul.
El a susţinut că adoptarea proiectului în forma actuală ar aduce prejudicii de imagine României în interiorul UE.
"E vorba de interzicerea în toate unităţile şi instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale a teoriei şi opiniei despre identitatea de gen (...). Cred că ar trebui ca această lege să fie retrimisă la comisii pentru o dezbatere mai amplă, care să cuprindă şi Comisia pentru politică externă, ar trebui să cuprindă şi o discuţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi poate, nu în ultimul rând, o opinie a Avocatului Poporului", a spus Alexandrescu.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 face parte din categoria legilor organice, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, iar Senatul este for decizional.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!