Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Haos la admiterea de la Universitatea de Arhitectură, București. O eroare umană a dus la proteste și a adus Corpul de Control

Your browser doesn't support HTML5 video.

Corpul de control al Ministerului Educației a fost trimis la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, din București, în urma problemelor uriașe, apărute la examenul de admitere.  

Din cauza unei erori umane, de transcriere a rezultatelor, unii dintre candidați s-au trezit în dreptul lor cu notele altora. Părinții au depus mai multe reclamații la Ministerul Educației și cer reluarea procesului de admitere.

730 de tineri care au dat examen de admitere la Arhitectură în București au trecut prin emoții cumplite. Rezultatele au fost afișate greșit în sistem, așa că unii s-au trezit că aveau note mai mici decât în realitate sau că erau respinși.

Tânăr candidat: „Eu personal nu am intrat, am fost respins în momentul ăsta, pentru că mie chiar mi se pare că am făcut, am avut un rezultat mai bun în admitere decât mi s-a acordat. Încerc să găsesc o logică cumva la nota pe care am primit-o."

Marian Moiceanu, Rector Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”: „Un decalaj de o linie a făcut ca, la un moment dat, nota unui desen și numele unui candidat să fie atribuite altui candidat. Această eroare a fost depistată de la numărul 317 până la șase sute și ceva.”

Citește și
(P) USAMV București anunță deschiderea sesiunii de admitere 2024: peste 5500 de locuri la cele 64 de programe universitare
(P) USAMV București anunță deschiderea sesiunii de admitere 2024: peste 5500 de locuri la cele 64 de programe universitare

După ce s-au afișat a doua oară notele, 70 de candidați dintre cei declarați inițial admiși au fost respinși.

În aceste condiții, absolvenții de liceu și părinții lor au protestat în fața facultății de arhitectură, au cerut să vadă lucrările și chiar reluarea procesului de admitere, cu alte comisii de evaluare.

Candidatii și părinții acestora au reclamat și faptul că durata probei ar fi fost limitată la trei ore, pe când aceștia s-ar fi așteptat să dureze patru sau cinci ore. Conducerea facultății a explicat că decizia a fost luată în dimineața examenului, din cauza codului roșu de căldură, iar cerințele au fost alese astfel încât să poată fi rezolvate în 3 ore.

Corpul de control al Ministerului Educației a fost trimis dimineața la Arhitectură și va decide dacă au existat sau nu nereguli în procesul de admitere. Cât despre reluarea examenului, reprezentanții facultății consideră că ar fi o decizie extremă.

Bogdan Guiu - secretar general de admitere: „Nu avem de ce să facem apel la această decizie pentru că, subliniez, notele obținute de către candidați nu au fost schimbate. Noi, instituțional, considerăm că am răspuns cerințelor candidaților, nemulțumirilor. Adică am identificat greșeala și am rezolvat-o, ne-am asumat-o și mai mult decât atât, am reluat procesul de înscriere conform programului anunțat.”

Tinerii care au fost declarați admiși, după ce s-au afișat a doua oară rezultatele, și-au depus astăzi dosarele de înscriere.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult