Un motan a ajuns la 3.000 km de casă după ce s-a speriat de artificii. Cu ce a călătorit

×
Publicitate

O familie din statul american Georgia care îşi pierduse motanul a fost anunţată că patrupedul a fost găsit la 3.000 de kilometri distanţă, în California.

Motanul în vârstă de cinci ani dispăruse de acasă de 4 iulie, iar stăpânii bănuiesc că a fugit, speriat de artificii. Cum lunile treceau şi nu se mai întorcea, şi-au pierdut orice speranţă că îl vor mai revedea.

Nu se ştie pe unde a umblat în tot acest timp, dar a fost găsit zilele trecute pe acoperişul unui camion care străbate America transportând marfă. Era jigărit, deshidratat şi flămând, dar avea încă la gât medalionul cu numele stăpânilor.

A fost dus la un adăpost ca să se pună puţin pe picioare şi va fi trimis înapoi acasă la timp pentru o reuniune de Crăciun.

 

Citește și
Cum au sărbătorit chinezii din România intrarea în Anul Calului de Foc. Ce  superstiții trebuie respectate
Cum au sărbătorit chinezii din România intrarea în Anul Calului de Foc. Ce superstiții trebuie respectate

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Federica Brignone, aur la slalom uriaș și o situație RARISIMĂ pe podium! Italianca, impecabilă după accidentarea gravă de anul trecut
GALERIE FOTO Federica Brignone, aur la slalom uriaș și o situație RARISIMĂ pe podium! Italianca, impecabilă după accidentarea gravă de anul trecut
Citește și...
Cum au sărbătorit chinezii din România intrarea în Anul Calului de Foc. Ce  superstiții trebuie respectate
Cum au sărbătorit chinezii din România intrarea în Anul Calului de Foc. Ce superstiții trebuie respectate

Trecerea în Anul Calului de Foc a fost sărbătorită cu mare fast și în comunitățile chinezești din România.

Tot mai multe locații din Cehia permit accesul animalelor de companie. „Fac parte din familie”
Tot mai multe locații din Cehia permit accesul animalelor de companie. „Fac parte din familie”

Pentru tot mai mulți oameni, animalele de companie sunt deja membri cu acte în regulă ai familiei.

Cărți noi la Biblioteca Centrală Universitară din Iași, prin donații. Ce contribuții pot face cititorii
Cărți noi la Biblioteca Centrală Universitară din Iași, prin donații. Ce contribuții pot face cititorii

Proiect comunitar unic la Iași, creat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Oamenii pot dona diferite sume pentru a se cumpăra noi cărți la Biblioteca Centrală Universitară din oraș. 

Recomandări
O senatoare americană influentă critică raportul SUA privind alegerile din România: „Este eronat, nu îi acordăm atenţie”
O senatoare americană influentă critică raportul SUA privind alegerile din România: „Este eronat, nu îi acordăm atenţie”

Raportul din Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite privind alegerile din România este "eronat" şi "partizan", a declarat, luni, senatoarea democrată Jeanne Shaheen, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bucureşti.

O masă de aer polar aduce iarnă grea în mai bine de jumătate din țară. Județele care vor fi lovite de ninsori și viscol
O masă de aer polar aduce iarnă grea în mai bine de jumătate din țară. Județele care vor fi lovite de ninsori și viscol

După câteva zile cu temperaturi mai blânde, iarna se întoarce în 25 de județe din sudul și estul țării. 

De ce sunt românii atât de atrași de jocurile de noroc. INS le-a inclus în calculul infțaiei. „Riscă bani absolut necesari”
De ce sunt românii atât de atrași de jocurile de noroc. INS le-a inclus în calculul infțaiei. „Riscă bani absolut necesari”

Pentru prima dată în România, jocurile de noroc au fost incluse în calculul ratei inflației. Aceste cheltuieli au devenit suficient de frecvente în bugetul populației, încât să fie urmărite statistic și incluse în coșul de consum.