Un bărbat din China s-a dus la medic cu o simplă durere de burtă. Obiectul găsit în intestinul lui a uimit echipa medicală

spital
Shutterstock

Un bărbat din China, în vârstă de 64 de ani, care a simțit o senzație ciudată în stomac și a mers la medic, a fost șocat să afle că o periuță de dinți fusese blocată în intestinul său de 52 de ani.

Bărbatul, pe nume Yang, originar din provincia Anhui, în estul Chinei, a declarat că își amintește că a înghițit periuța la vârsta de 12 ani, dar i-a fost prea teamă să le spună părinților, potrivit South China Morning Post.

Acesta a spus că a crezut că obiectul se va dizolva de la sine și nu a simțit nimic neobișnuit până de curând. Medicii i-au verificat sistemul digestiv și au descoperit periuța blocată în intestinul subțire. Au efectuat o intervenție endoscopică și au extras obiectul dentar, lung de 17 cm, în decurs de 80 de minute.

A fost unul dintre cele mai lungi obiecte îndepărtate din sistemul digestiv al unui pacient de către acel spital în ultimii trei ani. Un medic, pe nume Zhou, a explicat că, în mod normal, o periuță de dinți aflată în intestine se poate roti, apăsa și perfora țesutul intern, ceea ce ar putea duce la complicații fatale. Yang a avut noroc: periuța s-a blocat într-o curbură a intestinului și a rămas aproape nemișcată timp de decenii.

Internauții s-au declarat șocați de această poveste

„Cât noroc să ai ca să supraviețuiești cu o periuță de dinți în corp timp de cinci decenii? Cum a putut crede că se va dizolva singură? Și cum a reușit să o înghită?”, a scris cineva.

Citește și
Motivul dezgustător pentru care NU ar trebui păstrată periuța de dinți în baie
Motivul dezgustător pentru care NU ar trebui păstrată periuța de dinți în baie

Un alt utilizator a spus că înțelege de ce Yang nu a avut curajul să le spună părinților: „Năzbâtii din astea, mai ales acum jumătate de secol, puteau să se lase ușor cu o bătaie zdravănă din partea părinților.”

„Este un miracol că nu a simțit absolut nimic timp de cinci decenii”, a adăugat un alt comentator.

„Când eram mic, am crezut că o să mor după ce am înghițit un sâmbure de pepene”, a spus altcineva.

Anul trecut, medicii din provincia Sichuan, în sud-vestul Chinei, au ajutat o femeie să elimine un tub de superglue care măsura 15 cm în lungime și 2,5 cm în lățime. Femeia a declarat că l-a înghițit accidental și a crezut că sistemul digestiv îl va elimina în mod natural.

Medicii recomandă controale medicale periodice pentru a preveni probleme similare.

Articol recomandat de sport.ro
Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter
Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter
Citește și...
De ce să nu-ți lași niciodată periuța de dinți în baie sau în camera de hotel
De ce să nu-ți lași niciodată periuța de dinți în baie sau în camera de hotel

Un fost manager de hotel i-a avertizat pe oaspeți să nu-și lase niciodată periuțele de dinți în cameră sau în baie atunci când nu le folosesc.

 

Motivul dezgustător pentru care NU ar trebui păstrată periuța de dinți în baie
Motivul dezgustător pentru care NU ar trebui păstrată periuța de dinți în baie

Fiecare dintre noi ne ținem periuța de dinți în baie, cel mai probabil într-un pahar, și pare foarte firesc așa, pentru că acolo ne spălăm pe dinți. Potrivit unor experți, este complet greșit, pentru că riscul de contaminare e foarte mare.

Doi deţinuţi, din America, au evadat din închisoare după ce au săpat într-un perete cu o periuţă de dinţi
Doi deţinuţi, din America, au evadat din închisoare după ce au săpat într-un perete cu o periuţă de dinţi

Doi deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din localitatea Newport News, din statul american Virginia, după ce au săpat o gaură într-un perete cu o periuţă de dinţi modificată, au anunţat marţi autorităţile din oraş.

Recomandări
România a cheltuit 7 miliarde de lei pe pensiile speciale ale magistraților în ultimii cinci ani. Câți s-au pensionat
România a cheltuit 7 miliarde de lei pe pensiile speciale ale magistraților în ultimii cinci ani. Câți s-au pensionat

Curtea Constituțională a amânat pentru a patra oară decizia privind pensiile magistraților. De această dată nu a mai lipsit nimeni de la ședință, dar judecătorii au cerut în unanimitate răgaz, până pe 11 februarie, ca să studieze două rapoarte.

Gerul a pus stăpânire pe România. Orașul în care s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius
Gerul a pus stăpânire pe România. Orașul în care s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius

Gerul a pus stăpânire pe mare parte din România, în special pe zona Moldovei. La Miercurea Ciuc, sâmbătă dimineață au fost și minus 21 de grade Celsius, iar la Botoșani, termometrele s-au oprit la minus 17 grade.  

Șase indivizi au fost arestați în Lituania pentru incendierea unei fabrici militare. Suspecții au legături cu România
Șase indivizi au fost arestați în Lituania pentru incendierea unei fabrici militare. Suspecții au legături cu România

Autoritățile din Lituania au anunțat că Serviciul de Informații al Rusiei a coordonat un grup de 6 indivizi care ar fi pus la cale incendierea unei fabrici de echipamente militare.