Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Suma primită de o femeie dezamăgită că nu și-a găsit marea iubire pe un site de matrimoniale

O femeie divorțată, care era în căutarea unui iubit înstărit, a fost despăgubită cu 14.600 de euro, după ce o agenție matrimonială de top i-a înșelat așteptările.

 Tereza Burki spera să găsească prin intermediul agenției „bărbatul visurilor, tatăl copiilor ei”, informează The Guardian.

Tereza Burki, o mamă în vârstă de 47 de ani, a contactat agenția în 2013, în căutarea unui nou partener. Ea a spus că speră la un „domn sofisticat”, care să lucreze în industria bancară și care „să fie descis călătoriilor internaționale.” Totodată, printre cele mai importante cerințe a fost dorința ca viitorul partener să își dorească copii, întrucât întotdeauna și-a dorit să aibă patru.

După ce a afla de agenția cu pricina, femeia a plătit 14.000 de euro pentru a accesa serviciile prin intermediul cărora să găsească bărbatul ideal. Directorul agenției, Lemarc Thomas, i-a dat asigurări că sunt suficienți bărbați înstăriți care au apelat la aceleași servicii, ceea ce a determinat-o pe femeie să plătească respectiva sumă.

Dezamăgită că nu și-a respectat promisiunea, femeia a dat în judecată agenția matrimonială, pe care o acuză de înșelăciune. Astfel, mercuri, o instanță din Marea Britanie a decis că femeia a fost păcălită.

Citește și
iubire, casnicie, curiozitati
Povestea lor este dovada ca o iubire poate dura o viata. Sunt impreuna de 40 de ani si se iubesc la fel ca in prima zi. FOTO

„Gertrude Stain a afirmat că aceia care spun că banii nu pot cumpăra fericirea nu știu unde să își facă cumpărăturile. În acest caz, este vorba despre o femeie care voia să aibă fericire și romantism și care spune că a fost păcălită. A plătit o sumă mare de bani pentru o agenție care i-a făcut promisiuni, dar nu s-a șinut de ele”, a spus judecătorul Richard Parkes.

Potrivit acestuia, solicitările femeii „nu au fost deloc modeste”, însă Tereza a fost păcălită de directorul agenției care i-a promis că va găsi pe cineva, în contextul în care doar 100 de bărbați i-au solicitat serviciile, ceea ce nu poate fi calificat drept „un număr substanțial”.

„Dacă Tereza Burki ar fi știut câți membri are, de fapt, agenția, nu s-ar mai fi înscris. A fost plăcălită să încheie un contract pe baza informațiilor înșelătoare oferite de Thomas”, a mai spus judecătorul.

Pe de altă parte, Susie Ambrose, fondatoarea companiei, spune că atunci când victima a încheiat un contract cu agenția, avea „așteptări nerealiste”.

„Suntem o agenție exclusivistă. Nu avem mii de membri, pentru că nu există mii de bărbați înstăriți și singuri”, a spus ea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult