Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șapte caimani, capturați de pompieri lângă un mall. Scăpaseră dintr-o zonă amenajată din Paraguay

Un grup de caimani care măsurau chiar și doi metri lungime au fost prinși de pompieri în apropierea unui mall din orașul Ita, în Paraguay. Reptilele scăpaseră dintr-un adăpost, după prăbușirea unui zid.

Șapte caimani au fost capturați de pompierii voluntari joi, în apropierea unui centru comercial din orașul aflat la 30 de kilometri de capitala Asuncion.

Câţiva dintre caimani ajunseseră la uşile magazinului, relatează AFP și Agerpres.

Reptilele, care trăiesc într-un lac din cadrul unei atracţii turistice din centrul oraşului, au scăpat peste noapte, după prăbuşirea unui zid ce a cedat în urma ploilor abundente, care au afectat ţara în ultimele zile.

„Caimanii au ieşit din apă ca să se refugieze pe uscat pentru a se odihni", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al pompierilor din Ita, Francisco Platon.

Citește și
Un arădean s-a apucat să crească crocodili. Cum i-a venit ideea
Un arădean s-a apucat să crească crocodili. Cum i-a venit ideea

"Din fericire s-a întâmplat noaptea", a spus secretarul general al primăriei, Diego Caputo.

Asociaţia "Salvaţi lacul Ita" a indicat într-un comunicat că s-a observat o suprapopulare cu caimani.

"Pot reprezenta un pericol. Din lipsa hranei, ar putea ataca", a avertizat asociaţia după ce a recomandat populaţiei "să nu îi atingeţi".

Caimanul este o specie de crocodil din America de Sud.

Pompierii au solicitat pe contul oficial de Twitter "apelarea de urgenţă în cazul în care cineva observă un alt caiman în spaţiul public".

Sezonul ploios a afectat Paraguay în ultima săptămână, provocând pagube majore ale infrastructurii și locuințelor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult