Sânzienele sau Drăgaica. Tradiții, obiceiuri și superstiții. Ce să nu faci în această zi

La data de 24 iunie se sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi cea străveche a Sânzienelor şi Drăgaicei, dar şi Ziua Iei.

În funcție de regiune, sărbătoarea de vară își schimbă accentul: uneori Sfântul Ioan are rolul central, alteori Sânzienele. În Bucovina, Sfântul Ioan de Vară este cinstit cu deosebită evlavie, fiind asociat cu Sfântul Ioan cel Nou, ale cărui moaște se află la Suceava. Cu această ocazie, mulți credincioși merg în pelerinaj la racla sfântului.

Texte vechi vorbesc despre minunile săvârșite de Sfântul Ioan, precum pedepsirea ecleziarhului care a furat din ofrandele credincioșilor. Tradiția orală completează aceste relatări cu legende pline de simboluri: una spune că Sfântul a fost, în tinerețe, păstor, iar tatăl său îl surprindea deseori privind cerul, rugându-se și zâmbind. La întrebarea ce vede, copilul i-a cerut să-și pună piciorul peste al său – iar tatăl a avut o viziune: cerurile s-au deschis și Dumnezeu i s-a arătat ținând în mână un tunet în formă de bici împodobit cu flori.

În alte regiuni, importanța zilei este dată de legătura cu Sânzienele – zâne bune care zboară prin aer în noaptea dinaintea sărbătorii lor. Se spune că, în această noapte, ele aduc belșug în ogoare și sănătate oamenilor, dar se pot răzbuna dacă sunt ofensate sau neglijate.

Citește și

Bărbat blocat într-un tomberon îngropat din „El Retiro”, salvat de pompieri. Au folosit „fălcile vieții”

Tradiții și obiceiuri de Sânziene 

De sărbătoarea Sânzienelor, fetele adună flori galbene sau albe, numite sânziene, din care împletesc cununi și brâuri florale. Cingătorile sunt purtate pe durata zilei, apoi lăsate la uscat, fiind folosite mai târziu în leacuri naturiste sau ritualuri de înfrumusețare. Cununile, în schimb, sunt așezate pe acoperișul casei, câte una pentru fiecare membru al familiei. Felul în care acestea se usucă, dacă sunt luate de vânt sau cad, este interpretat ca semn: cine va avea parte de noroc, cine se va căsători sau cine va fi lovit de nenoroc.

Tot în ziua de Sânziene se adună plante de leac, considerate acum curate și puternice. Se spune că până la Rusalii, ierburile sunt „ciupite” de Iele și nu au putere tămăduitoare. Abia acum, în această zi magică, pot fi culese pentru tratamente sau pentru vrăji.

Una dintre cele mai misterioase tradiții legate de această noapte este căutarea ierbii fiarelor, o plantă mitică ce poate descuia orice lacăt. Un ritual presupune să legi un lacăt cu o sfoară și să-l târăști prin iarbă, noaptea, pe câmp. Dacă lacătul se deschide singur, înseamnă că ai trecut peste planta magică.

Tradiția mai spune că în ziua Sânzienelor este interzis să te scalzi, pentru a nu atrage asupra ta boala sau ghinionul.

În diferite regiuni ale țării, sărbătoarea Sânzienelor poartă denumirea de Drăgaică. În aceste zone, mai multe fete frumoase sunt alese pentru a întruchipa Drăgăicile, iar una dintre ele este desemnată drept Mireasă. Aceasta poartă o ținută de nuntă și, potrivit credinței populare, primește puteri aparte: poate aduce rod grâului și parfum florilor. După ce joacă acest rol, fata nu se poate mărita timp de trei ani, o perioadă considerată necesară pentru a se curăța de energiile luminoase pe care le-a primit într-o singură zi.

Există și o altă variantă a ritualului, în care participă patru fete, dintre care două sunt costumate în haine bărbătești, simbolizând echilibrul și unitatea între lumi.

În comunitățile românești din Balcani, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Taghiani. Aici, fetele aduc căldări cu apă decorate cu flori, în care sunt puse bijuterii din argint. Ritualul este însoțit de cântece tradiționale, iar întreaga ceremonie are un profund caracter magic și protector.

De regulă, Biserica ortodoxă comemorează ziua adormirii sfinților – considerată nașterea lor în viața veșnică. Există însă excepții, precum în cazul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorit la 24 iunie. Supranumit „Luceafărul” în textele bisericești, el este cel care anunță venirea „Soarelui” – Iisus Hristos. Nașterea sa, în chip minunat, dintr-o mamă înaintată în vârstă, este văzută ca o prevestire a nașterii mai presus de fire a Mântuitorului.

Ziua Iei

Ia sau cămaşa albă reprezintă, în general, piesa de bază a costumului popular. Din copilărie până la moarte, cămaşa îl însoţeşte pe ţăran la muncile câmpului, la sărbători, la nuntă.

Colecţia Muzeului Ţăranului Român de aproximativ de 4.500 de cămăşi ţărăneşti (femeieşti şi bărbăteşti) ne dezvăluie faptul că exista o cămaşă a duminicilor, a sărbătorilor de peste an, a nunţilor şi a botezurilor, a datinilor şi a obiceiurilor, cămaşa mortului (cămaşa-horbotă a momentelor îndurerate), cămaşa fecioriei şi a văduviei, cămaşa Crăciunului şi a Paştilor, precum şi cămaşa de soacră, lucrată de mireasă pentru a-şi dovedi îndemânarea şi talentul.

Legată de un străvechi rit agrar („Sânzienele”), cămaşa de Drăgaică este cea mai frumoasă dintre cămăşile de zestre ale celei mai mândre şi harnice fete, aleasă Drăgaică.

Articol recomandat de sport.ro

Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu