Modifica setarile cookie
Toate categoriile

S-a dus la spital cu dureri de stomac, dar la spital a aflat că este însărcinată

O tânără de 19 ani din Marea Britanie ajuns la spital cu dureri de stomac și a aflat că era în travaliu.

În timpul în care Morgan Lunt începuse să acuze dureri de stomac, se afla în casa părinților iubitului ei, relatează The Sun. Crezând că de vină este apendicita, tânăra a mers la spital. ,,Am luat paracetamol și am sperat că o să dispară durerea. În schimb, s-a agravat și mă simțeam de parcă eram în agonie. Am crezut că am apendicită. Iubitul meu m-a dus la spital. Amândoi am râs când am aflat că sunt însărcinată în 9 luni, din moment ce foloseam anticoncepționale de 3 ani. Dar doctorii au insistat să iau o probă de urină. M-am panicat pentru că nu eram pregătită și nici măcar nu-I cumpărasem haine bebelușului. Dar în ciuda șocului, nu m-am putut opri din zâmbit“, a declarat proaspăta mămică. La puțin timp după ce a ajuns la spital, fetei i s-a făcut o ecografie, prin care a auzit pentru prima dată bătăile inimii copilului. 10 ore mai târziu, aceasta a născut o fată sănătoasă de aproape 3 kilograme. Potrivit declarațiilor ei, nu ar fi avut simptome de sarcină, iar în tot acest timp ea a consumat alcool. Imaginile postate de Morgan pe site-urile de socializare au stârnit reacțiile prietenilor fetei, cei mai mulți întrebând-o al cui este copilul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult