Pedeapsa primită de pompierul din Botoșani imobilizat cu electroșocuri după ce și-a bătut soția însărcinată de față cu copiii

se apropie de soție la mai puțin de 50 de metri sau de locuința acesteia, ori de locul de muncă, pe o durată de cinci ani.
Monitorul de Botosani

Pompierul din Botoșani care a trebuit imobilizat cu electroșocuri pentru că își bătea soția însărcinată de față cu cei 3 copii a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare și interdicția de a se apropia la mai puțin de 50 de metri.

 

Curtea Militară de Apel București l-a condamnat înainte de Crăciun pe pompierul din Botoșani la 2 ani și 4 luni de închisoare pentru violență în familie, dar cu suspendarea executării pedepsei, scrie Monitorul de Botoșani.

Instanța din Capitală a anulat astfel pedeapsa mult mai dură a Tribunalului Iași, care îl condamnase pe pompier la aceeași durată de închisoare, dar cu executare.

De asemenea, bărbatul a fost obligat să presteze 80 de zile lucrătoare în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani sau Primăria Municipiului Botoșani. Totodată, a fost obligat să-i plătească soției daune morale în valoare de 5.000 de lei.

Citește și
Ucisi
Noi detalii în cazul dublului asasinat din Iași. Violența atacurilor ar putea indica o răzbunare

În plus, judecătorii i-au interzis să se apropie de soție la mai puțin de 50 de metri sau de locuința acesteia, ori de locul de muncă, pe o durată de 5 ani.

 

La operațiunea de salvare au participat chiar colegii pompierului, care au spart ușa

 

Pe de altă parte, în urma condamnării definitive, care îl face pe bărbat incompatibil cu uniforma militară, ISU Botoșani va decide încetarea raporturilor de muncă.

Cazul pompierului din Botoșani a șocat opinia publică, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2021, când a fost nevoie ca polițiștii să-l imobilizeze cu electroșocuri, pentru că bărbatul care își bătea soția însărcinată și o amenința cu un cuțit la gâr, de față cu cei 3 copii ai lor, era extrem de violent.

La intervenție au participat chiar colegii bărbatului, aceștia spărgând ușa pentru a le permite polițiștilor să intre în casă.

Pompierul a închis lumina pentru a îngreuna operațiunea de salvare și ținea un cuțit la gâtul soției sale, însărcinată în ultimu trimestru, amenințând că o omoară.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Un jandarm din Iași are liber de la instanță să-și bată soția. De ce judecătorii nu i-au acordat ordin de protecție femeii
Un jandarm din Iași are liber de la instanță să-și bată soția. De ce judecătorii nu i-au acordat ordin de protecție femeii

O femeie din Iași bătută de soțul ei, jandarm de profesie, nu a obținut de la instanță ordin de protecție împotriva acestuia, după ce judecătorii au considerat că actele de violență nu sunt suficient de grave.

Noi detalii în cazul dublului asasinat din Iași. Violența atacurilor ar putea indica o răzbunare
Noi detalii în cazul dublului asasinat din Iași. Violența atacurilor ar putea indica o răzbunare

La Iaşi anchetatorii s-au întors duminică în casa în care au fost ucişi şi incendiaţi doi îndrăgostiţi. Au găsit noi indicii care le întăresc convingerea că făptaşii au dat dovadă de o cruzime greu de imaginat.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Atac cu drone al Rusiei în prima zi a anului, în apropiere de Tulcea. România a ridicat avioane de luptă
Atac cu drone al Rusiei în prima zi a anului, în apropiere de Tulcea. România a ridicat avioane de luptă

Ministerul Apărării anunţă că, joi dimineaţă, s-au înregistrat un nou atac rusesc cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, fiind ridicate două aeronave din Baza 86 Aeriană de la Feteşti.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.