Ora de vară în România. Când se renunță la această practică
Galerie foto
Pe plan național există deja un proiect de lege privind renunţarea la trecerea la ora de vară, care a fost depus în Senatul României.
Iniţiatorul susţine că, potrivit Parlamentului European, această trecere la ora de vară are efecte negative asupra sănătăţii.
„Potenţialele efecte negative inclusiv asupra sănătăţii populaţiei ale modificării bianuale ale ore au fost subliniate inclusiv la nivelul Parlamentului European, solicitându-se prin vot majoritar o rezoluţie la nivelul Consiliului European pentru revizuirea regimului actual al orei de vară”, precizează iniţiatorul în expunerea de motive, deputatul PMP Marius Paşcan.
Parlamentul European a cerut recent Comisiei Europene o evaluare ”în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte ”dacă este necesară” o revizuire a directivei care o organizează în cadrul Uniunii Europene.
Însă niciun stat membru UE nu poate pune capăt în mod unilateral practicii de a da ceasurile cu o oră înainte în timpul lunilor de vară, fiind nevoie de acordul tuturor celor 27 de state membre.
Finlanda face lobby la UE pentru eliminarea orei de vară
Guvernul Finlandei face lobby pentru eliminarea procedurii de trecere la ora de vară în Uniunea Europeană, după ce, în 2017, peste 70.000 de finlandezi au semnat o petiţie în acest sens, transmite Agerpres, care citează AP.
Ministrul finlandez al Transporturilor şi Comunicaţiilor, Anne Berner, a anunţat într-un mesaj pe Twitter că obiectivul Guvernului "va fi abandonarea acestei practici într-o manieră uniformă la nivelul UE".
Finlandezii se declară nemulţumiţi de această practică pentru că nu văd care sunt beneficiile pentru ei. În Finlanda, soarele nu apune timp de 73 de zile consecutive în perioada verii, iar în timpul iernii soarele nu răsare timp de 51 de zile în zona de nord a Finlandei.
Legislaţia Finlandei obligă Parlamentul să ia în considerare orice petiţie care are cel puţin 50.000 de semnături.
Ora de vară în România
Și în România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.
Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932, potrivit Agerpres. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale).
Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.
În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în ţările UE.
Unde se aplică ora de vară
Pe continentul european, schimbarea se face în toate ţările, cu excepţia Islandei, Belarusului şi Rusiei. Schimbarea nu este însă simultană în toate ţările, din cauza diferenţei de fus orar. În unele ţări, trecerea se realizează în prima duminică a lunii aprilie.
Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui şi de reducerea folosirii luminii artificiale.
Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă într-o satiră, în care menţiona că s-ar realiza o economie de lumânări prin folosirea luminii de dimineaţă a soarelui. Ideea folosirii orei de vară este atribuită neozeelandezului George Vernon Hudson, entomologul care a susţinut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele şi a venit cu această idee în 1895.
Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa.
Cine a introdus prima dată ora de vară
Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.
La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă şi în Statele Unite. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945.
La data de 13 aprilie 1966, legislativul american a impus respectarea orei de vară la nivel naţional ("Daylight saving time" - DST sau "summer time"), din ultima duminică a lui aprilie, până în ultima duminică din luna octombrie. Douăzeci de ani mai târziu, preşedintele Ronald Reagan a semnat un act federal pe probleme de mediu, ce conţinea şi o prevedere care solicita conservarea energiei şi respectarea orei de vară. De atunci, ora de vară a rămas stabilită pe o perioadă de şapte luni, între echinocţiul de primăvară şi cel de toamnă.
Printre ţările care au reintrodus recent ora de vară se află Haiti, în 2017, renunţase ultima dată în 2015; Tonga, în 2016, renunţase în 2002, Chile, în 2016, după ce renunţare în 2015; Mongolia, în 2015, renunţase în 2016, Iordania, în 2014, după ce renunţase în 2012. Alte ţări care au renunţat, fără a reveni sunt: Armenia (2011), Libia (2013), Rusia (2014), Egipt (2015), Uruguay (2015), Azerbaidjan (2015).
Există multe state care au folosit sau folosesc doar experimental acest sistem orar, potrivit www.timeanddate.com.
China a utilizat experimental ora de vară în perioada 1986-1991. De asemenea, ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului.
Sursa: Agerpres, Pro TV
Etichete: romania , lege , proiect , ora de vara
Dată publicare: 23-03-2018 17:19