Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O tânără din Botoșani și-a abandonat bebelușul la o mănăstire, lângă icoană. Când a fost prinsă, a spus că-l vrea înapoi

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un bebeluș de o săptămână a fost abandonat lângă o icoană dintr-o mănăstire din județul Botoșani. Fetița a fost lăsată acolo chiar de mama ei, într-o geantă.  

Polițiștii au reușit s-o identifice pe tânără, care le-ar fi spus apoi că regretă momentul de slăbiciune și că ar vrea să ia copilul înapoi acasă.

Copila de numai o săptămână a fost găsită în biserica Mănăstirii Gorovei, din județul Botoșani, lângă o icoană.

Pruncul de doar două kilograme jumătate era înfășat și pus într-o geantă. Alături, cea care a abandonat-o ar fi lăsat și un mesaj în care a scris că îi pare rău.

Călugăr: ”Persoana asta avea o geantă și a lăsat-o la Mântuitorul, că s-a închinat acolo și a venit acolo la mine și a spus că e cam deznădăjduită”.

Citește și
bebelus
VIDEO O fetiță de doar două zile a supraviețuit ca prin minune, după ce a fost abandonată de mamă într-o pădure

Călugării au sunat la 112, iar echipajul de ambulanță a transportat bebelușul la Spitalul Municipal din Dorohoi. Polițiștii au început o anchetă.

Eduard Gurău, manager la SAJ Botoșani: ”Ambulanța Dorohoi a preluat un nou-născut stabil hemodinamic și respirator, starea era foarte bună”. Valerian Andrieș, manager la Spitalul Dorohoi: ”A fost internat în spitalul nostru la neonatologie, a fost hrănit, supravegheat medical de personalul nostru, evoluția lui este favorabilă. Până la acest moment, nimeni nu s-a prezentat la spital care să revendice și să se intereseze de starea copilului".

După ce au analizat camerele de supraveghere de la mănăstire, polițiștii au ajuns la mama bebelușului. Tânăra are 24 de ani, locuiește lângă mănăstire și provine dintr-o familie cu situație materială bună.

Tatăl copilului nu știe de existența acestuia

Potrivit unor surse din anchetă, nu este căsătorită, iar tatăl pruncului nici nu știe de existența fetiței. Femeia le-ar fi spus polițiștilor că regretă ce a făcut și vrea să își ia copilul înapoi acasă.

Denisa Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani: ”Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de abandon de familie, urmând să stabilim cu exactitate împrejurările în care s-au petrecut faptele".

Daniela Mitrofan, psiholog: ”Ea poate să treacă prin valuri de emoții, gânduri disfuncționale, se simte amorțită și se pot declanșa stări de anxietate, depresie și poate să ia decizii iraționale și să creadă că nu este capabilă să aibă grijă de un copil".

Deocamdată fetița va fi luată în plasament de Protecția Copilului Botoșani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult