Momentul incredibil în care o turistă naște în apele Mării Roșii
Femeia s-a dus să înoate înainte de a încerca să aducă pe lume bebelușul și a fost urmată îndeaproape de soțul ei și de medicul care a ajutat-o să nască în apă.
După naștere, placenta a fost introdusă într-un bol, iar bebelușul a fost scos din apă cu cordonul ombilical netăiat. Imaginile au fost surprinse de un turist care se afla la balconul unui hotel și a fost martor la incredibila scenă.
Utilizatorii din mediul online au lăudat ”frumusețea” nașterii în ape și au felicitat proaspăta mămică.
Identitatea mamei nu a fost încă dezvăluită și nici starea bebelușului, deși amândoi păreau fericiți și sănătoși după naștere, după cum a povestit cel care a surprins imaginile spectaculoase.