Mai multe vedete din România au transmis o serie de mesaje despre alegeri: Mie mi se pare că acest om este un impostor

vedete
Instagram

Mai multe celebrități de la noi din țară și-au exprimat punctul de vedere despre alegerile prezidențiale din acest an. Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, a scris pe rețelele sociale că a fost umit de rezultatele din primul tur.

Cântăreața Mira le-a transmis fanilor săi că „vreau să cred că bunicii noștri au murit degeaba pentru libertate”.

Cornel Ilie, solistul trupei Vunk: „Călin Goergescu, acest impostor tăcut în care urlă răzbunarea. Legat de ceea ce se întâmpla în aceste zile la noi în țară, îmi este imposibil să nu scot din mine uluirea care se transformă în teamă și îngrijorare față de demența provocată de alegerea așa masivă a unui personaj care e mai mult decât bizară, nici nu e personaj, ci un pericol real. Pot să înțeleg persoanele care au votat cu Călin Georgescu în primul tur din revoltă față de toată clasa asta politică care până acum a fost dezamăgire după dezamăgire, până aici pot înțelege. La o simplă căutare pentru cine încă nu a văzut ce delir are acest om, ce idei are, închipuiri are, mie mi se pare că acest om este un impostor”.

Irina Rimes, cântăreață: „Pe 1 decembrie sunt alegeri parlamentare, care sunt mai importante decât alegerile prezidențiale, pentru că oamenii ăia care stau în Parlament, ei chiar hotărăsc ceva. Sunt foarte importante așa că nu uitați că pe 1 decembrie trebuie să mergeți la vot neapărat”, a spus vedeta pe TikTok stories. 

Citește și
alegeri parlamentare parlament parlamentari
Câți parlamentari are România în 2024. Care este rolul senatorilor și deputaților și de ce e important să votăm la alegeri

Maurice Munteanu, fashion stylist: „Fac un apel la adresa tuturor celor care mă urmăresc. Vă rog să vă faceți cunoscută poziția pro democrație în aceste zile sinistre în care România riscă să fie dizolvată. În care România riscă să devina un stat legionar, fascist, pro-rus. Votez Elena Lasconi! Jos fascismul!”.

Mira, cântăreață: „Dacă până acum noi nu ieșeam în față, acum spun că este critic și că trebuie să o facem. Eu o să votez cu Lasconi din motive eviente. Nu vreau să cred că bunicii noștri au murit degeaba pentru libertate și îmi doresc să înțelegem că nu e un conflict și că trebuie să fim uniți. Mă bazez pe generația mea, mă bazez că o să iasă la vot, este musai să iasă la vot”.

Erika Isac, cântăreață: „Feminismul este cel care v-a dat dreptul la vot, datorită feniminisumului puteți vota astăzi, puteți avea bunuri materiale pe numele vostru astăzi, puteți face plângeri la poliție astăzi, puteți să vă cumpărați case și puteti avea opinii în online despre orice”.

@nova.vortex1 #erikaisac #femeiinparlament #fyppppppppppppppppppppppp ♬ Niciodată - Erika Isac
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
Citește și...
Alegeri parlamentare 2024 - unde poți vota la parlamentare și ce votăm pe 1 Decembrie
Alegeri parlamentare 2024 - unde poți vota la parlamentare și ce votăm pe 1 Decembrie

Românii își aleg parlamentarii pe 1 Decembrie. Alegerile parlamentare din România au loc de Ziua Națională, fiind a zecea oară când se desfășoară astfel de alegeri după Revoluția din 1989.  

Câți parlamentari are România în 2024. Care este rolul senatorilor și deputaților și de ce e important să votăm la alegeri
Câți parlamentari are România în 2024. Care este rolul senatorilor și deputaților și de ce e important să votăm la alegeri

Dacă te-ai întrebat vreodată câți parlamentari sunt în România și cum se stabilește acest număr, răspunsul este un pic mai complex decât ai putea crede.

Selly i-a încurajat pe tineri să meargă la vot. „Nu vă lăsați influențați de videoclipuri de propagandă”
Selly i-a încurajat pe tineri să meargă la vot. „Nu vă lăsați influențați de videoclipuri de propagandă”

Selly le-a transmis fanilor că votul este esențial pentru o democrație sănătoasă, printr-un clip video postat pe rețelele sociale.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

Salvatorul fetiţei de 5 ani căzute într-un lac înghețat este indian și va primi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei
Salvatorul fetiţei de 5 ani căzute într-un lac înghețat este indian și va primi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei

Salvatorul fetiţei din Parcul Romanescu este un cetăţean indian, muncitor în construcţii, care va primi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei, a anunţat primarul Lia Olguţa Vasilescu.