Măgăruș orfan, salvat după ce a fost călcat de un buldozer

×
Codul embed a fost copiat

Un măgăruș a reușit să impresioneze România. Animalul, ale cărui picioare au fost zdrobite de un buldozer, a fost ajutat să meargă din nou, dupa ce i-au fost montate niște proteze speciale.

Intervenția, care a durat mai multe ore, a fost o premieră, susțin medicii de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj. După recuperare, măgărușul va avea o viață aproape normală în adăpostul în care este o adevărată vedetă.

Povestea măgărușului Vasilică începe în urmă cu mai mulți ani când a fost găsit abandonat pe un drum de lângă București.

Mama lui fusese călcată de un TIR și nu a mai putut fi salvată. Pe atunci doar un pui, Vasilică a fost luat de oameni cu suflet mare care l-au dus la un sanctuar pentru animale.

Însă un eveniment tragic a făcut ca și el să treacă printr-o încercare grea, în urma careia a rămas mutilat pe viață.

Citește și
blindat cobra
Armata Română cere despăgubiri de 40 de milioane de euro unui gigant turc

Înainte de sărbători, în timp ce la grajduri se făceau lucrări de modernizare, a fost lovit de un buldozer, care i-a trecut peste picioarele din spate.

Pentru a nu fi eutanasiat, a primit o șansă nesperată de la clinica Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

Aici, chirurgii i-au implantat două tije metalice, care îl vor ajuta, în timp, să își recapete mersul normal.

Prof. dr. Iancu Morar, coordonator USAMV Cluj-Napoca:
"Norocul nostru a fost că avem o echipă foarte bine instruită. Ne putem permite să facem și intervenții mai neconvenționale, cum a fost și cazul lui Vasilică".

Dupa săptămâni întregi de tratament, Vasilică are încă nevoie de sustinere pentru a se ridica dar, pentru început, reușeste să stea singur în picioare.

Dr. Mirela Rus, USAMV Cluj-Napoca: "Considerăm că am trecut peste eventualele complicații post-operatorii imediate, însă ne ocupăm în continuare de complicații care pot să apară. Recuperarea lui este bună".

Costurile operației s-au ridicat la 6.000 de euro.

Marius Chircă, vicepreședintele Asociației Kola Kariola: "Mi s-a oferit oportunitatea să cumpăr materialele necesare intervenției chirurgicare. Cantitățile perfuzabile, antibioticul care intra în acest animal, zilele de internare pe care le petrece acolo sunt multe, cantitățile mari și medicamentele extrem de scumpe".

Ionuț este îngrijitorul care l-a crescut de mic pe măgăruș și asteptă cu nerăbdare ca prietenul lui să vină acasă.

Ionuț Nedea, îngrijitor: "Am trecut prin momente foarte grele. Vasilică, te aștept acasă, tată, cu cea mai mare plăcere și cu cel mai mare dor".

La aproape patru săptămâni de la operație, Vasilică se recuperează încă la clinica din Cluj.

 

Articol recomandat de sport.ro
Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter
Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter
Citește și...
Caz înfiorător în Cluj. Un tânăr și-a incendiat tatăl după o ceartă banală
Caz înfiorător în Cluj. Un tânăr și-a incendiat tatăl după o ceartă banală

Gest șocant făcut de un tânăr de 32 de ani, din județul Cluj. Într-un exces de furie, acesta și-a incendiat tatăl chiar în casa în care locuiau împreună.

Recomandări
Mai mulți români au plătit cash mașini de peste 100.000 de euro. Ce riscă cei vizați de ANAF, pe lângă sechestru
Mai mulți români au plătit cash mașini de peste 100.000 de euro. Ce riscă cei vizați de ANAF, pe lângă sechestru

Sunt multe mașini de lux în România, fără ca proprietarii să poată justifica sursa banilor cu care le-au cumpărat.

Gerul siberian deja năprasnic se va înteți. Localitatea din România unde e cel mai frig din ultimii 14 ani
Gerul siberian deja năprasnic se va înteți. Localitatea din România unde e cel mai frig din ultimii 14 ani

Este ger de crapă pietrele în Moldova. În județul Botoșani au fost minus 16 grade Celsius, iar la Iași minus 14. Și în Delta Dunării, la Mahmudia, au fost minus 11 grade, cea mai mică temperatură din ultimii 14 ani.

Explozie a numărului de contribuabili la Sănătate: de la 7 la 12 milioane în mai puțin de un an. Unde se duc noile fonduri
Explozie a numărului de contribuabili la Sănătate: de la 7 la 12 milioane în mai puțin de un an. Unde se duc noile fonduri

Numărul românilor care plătesc asigurarea de sănătate (CASS) a crescut în ultimele luni ca urmare a modificărilor legislative.