Luptă de proporții între un bărbat și un aligator de 4 metri. A încercat să-și salveze câinele: „L-am lovit în cap”
Potrivit presei locale, bărbatul a povestit că se plimba pe lângă ferma lui cu animalul de companie, când patrupedul s-a apropiat de malul râului și a fost atacat de un aligator de aproape patru metri, transmite Fox News.
Imediat după ce a observat atacul, bărbatul a intervenit pentru a-și salva câinele.
„Am apucat gulerul de la lesa câinelui și am încercat să-l trag înapoi și m-am trezit într-o adevărată luptă cu acest aligator, care nu-i dădea drumul. Așa că am lăsat lesa deoparte, m-am pus în genunchi și am început să-l lovesc în cap, până a eliberat câinele și a plecat. Când l-am recuperat, oasele îi ieșeau în afară și un picior atârna. Medicii i-au pus plăci metalice și șuruburi, pentru a putea merge din nou”, a povestit bărbatul.
În urma incidentului, el a precizat că plănuiește să prindă reptila.
„Încă nu am reușit. Ne iubim câinele foarte mult și vom face orice pentru el”, a mai zis acesta.