Lupii au făcut prăpăd la o stână din Alba. Haita a ucis 60 de oi și 60 de miei. Oamenii spun că nu au mai văzut așa măcel

×
Publicitate

O haită de lupi a făcut prăpăd la o stână din Alba. Peste 120 de oi și de miei au murit după atacul fiarelor sălbatice.

O parte dintre animale au fost sfâșiate chiar acolo, în staul, iar restul au murit sufocate, după ce s-au înghesuit de frică. Proprietarii nu erau la stână în noaptea atacului și cred că ăsta le-a salvat viața.

Direcția Sanitar Veterinară din Alba a deschis o anchetă, în urma căreia ciobanii ar putea primi despăgubiri.

„În partea din sus am găsit prada, oile moarte, că a sărit peste gard din partea aia, că a venit din partea asta de jos nu pot să îmi dau seama", explică unul din proprietari.

Atacul a avut loc în puterea nopții în localitatea Sânbenedic, la stâna aflată la intrarea în sat. Lupii au rupt gardul şi au intrat în saivan, unde au sfâșiat 60 de oi și tot atâția miei. Ciobanii au descoperit măcelul dimineața, când au venit la muls. Din cele 360 de ovine, au rămas într-o singură noapte fără o treime.

Sorin Câmpean, crescător de oi: „Când ne-am dus acolo erau oile moarte, ne-am speriat. Erau rupte, scoase, erau crăpate”

Reporter: „Unde erau oile?

Sorin Câmpean: „În saivan, în staul”

Reporter: Și acolo au atacat?

Sorin Câmpean: „Acolo a atacat, a rupt porțile pe partea stângă".

Sătenii stau acum cu teamă că sălbăticiunile s-ar putea întoarce în zonă și vor ataca şi alte animale domestice sau chiar pe ei.

Localnic: „Dacă vin prin sat și prinde un copil mic îl rupe, au mai fost în anii trecuți, au sărit în strunga au ai rupt o oaie-două, dar acum au făcut prăpăd".

Localnică: „Urși, șacali, lupi, toate sălbăticiunile posibile, nu ne putem apăra de ele, ne poate ataca și pe noi, familia, animalele din ce mai trăim, din ce mai supraviețuim și noi."
(...)
„Nu am auzit niciodată așa ceva, mai venea lupul mai mânca două-trei, dar nu atâta, le-am omorât acolo, dezastru au făcut. Dimineață când s-a dus copilul acolo s-a apucat de plâns."

Dragoș Suciu, purtător de cuvânt al DSVSA Alba: „Din primele cercetări, se pare că este vorba de lupi. În acest caz, DSVSA Alba împreună cu alte instituții derulează o anchetă."

Leșurile animalelor au fost strânse și distruse. Pagubele crescătorului de oi depăşesc 70.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Citește și...
Cum să economisești bani pentru masa de Paște. Cum să faci cumpărături inteligente pentru sărbători

Pregătirile pentru Paște nu trebuie să îți golească portofelul dacă aplici câteva strategii deștepte de cumpărături. 

Alimentele care pot provoca toxiinfecții după ce stau câteva ore la temperatura camerei. Ce trebuie să facem

Există puține lucruri mai plăcute decât o felie rece de pizza la micul dejun. Dar, la fel de delicioasă cum este pizza rece, există și riscul de toxiinfecție alimentară dacă nu ești atent.

Până la Oxford e un drum lung, complicat și nesigur. Inteligența, hărnicia și voința nu sunt suficiente

La 21 de ani, Luca Nahorniac va absolvi două facultăți ale Universității București, cea de fizică și cea de filosofie, fiind acceptat să urmeze un program de master la cea mai prestigioasă universitate din lume.

Recomandări
Șeful Pentagonului ar fi subestimat riscurile războiului cu Iranul în discuțiile cu Donald Trump. Punctele slabe ale SUA

Un război cu Iranul, care se dovedea deja destul de nepopular în rândul populației americane, a intrat într-o nouă fază, mai problematică. Acest lucru vine odată cu vestea că un avion de vânătoare american a fost doborât deasupra Iranului, scrie CNN.

România este la un pas de „junk”. Ce înseamnă ratingul BBB- de la S&P pentru economia noastră

România rămâne în categoria țărilor recomandate investițiilor, dar la limita inferioară. Agenția S&P a confirmat ratingul suveran la „BBB-/A-3”, cu perspectivă negativă, un semnal clar că echilibrul este fragil, iar riscurile de retrogradare persistă.

Cu cât se vând benzina și motorina azi. Unde pot găsi șoferii din Capitală și din marile orașe cei mai ieftini combustibili

Prețurile carburanților în Capitală și în marile orașe ale țării înregistrează diferențe între stații, iar șoferii pot găsi sâmbătă benzină și motorină mai ieftină la anumite rețele.