Horoscop săptămâna 16-22 iunie 2025, cu Cristina Demetrescu: se mută munți, dar banii vin cu capcane și decizii grele

×
Publicitate

Astrologul Cristina Demetrescu a prezentat la Vorbește Lumea de la PRO TV horoscopul pentru săptămâna 16-22 iunie 2025. Ce aduc astrele pentru fiecare zodie în parte și care sunt momentele importante.

 

Săptămâna aceasta vine cu capcane. Avem o opoziție între Venus și Luna Neagră în Scorpion, care spune clar: nu ai drept divin asupra banilor altuia. Dacă găsești o geantă cu bani pe stradă, trebuie să o predai la poliție sau să te gândești bine – dacă te bucuri de banii aceia, data viitoare s-ar putea să-i pierzi exact în același mod.

Așadar, este o săptămână „cu șpil”, cum s-ar spune. Venus în Taur poate aduce bani, dar cu anumite condiții. E o săptămână în care „mutăm munți”, însă nu oricum, nu cum ne taie capul.

Există o tensiune, o cuadratură, între Marte în Leu, care se pregătește să iasă din zodiac Leului, și Uranus în Taur, care face același lucru. E o tensiune pe ultimele grade, legată de decizii, orgolii și, în mod special, de bani. Mai adăugăm și opoziția Venus–Luna Neagră, tot pe axa Taur–Scorpion, axa banilor.

Pentru că Mercur – planeta mentalului și a comunicării – este în Rac, semn emoțional, apar multe suspiciuni și precauții legate de tranzacțiile financiare importante. Este o perioadă în care trebuie verificate toate documentele și analizate toate deciziile, mai ales cele legate de bani.

Citește și
Un fost însoţitor de bord ar fi obţinut sute de bilete gratuite timp de 4 ani. Cum a păcălit companiile aeriene din SUA
Un fost însoţitor de bord ar fi obţinut sute de bilete gratuite timp de 4 ani. Cum a păcălit companiile aeriene din SUA

Pe de altă parte, mai avem o cuadratură. În astrologie, ele nu sunt neapărat „rele”; sunt dinamice. Adică ele împing lucrurile înainte. Soarele intră în Rac și se apropie de cea mai bună planetă, dar primește o tensiune de la Lună, Saturn și Neptun. Asta face ca unele începuturi – fie că vorbim de colaborări, proiecte sau guvernări – să fie afectate de ideologii contrastante legate de tehnici, de morală etc.

Se mută munți, da, dar trebuie să ținem cont de toate impedimentele – muntele nu se mută oricum.

Intrarea planetei Marte în Fecioară este una „în trombă”. După luni de zile petrecute prin semnele emoționale ale Racului și Leului, acum, în Fecioară, Marte capătă precizia unui bisturiu. Apare o gândire critică, lucidă, logică, la rece, care ajută să analizăm cele mai mici detalii.

Este o săptămână care se termină bine, cu un Venus în Taur ce aduce un final fructuos. Duminica este o zi de „prea plin” – tragem linia și rămânem cu lucruri frumoase.

Aș menționa și ziua de 19 iunie, o conjuncție Lună–Saturn–Neptun, favorabilă unui start în forță pentru cei care pregătesc ceva important.

 

Horoscop zodia BERBEC

Pentru Berbec, chiar pe această zodie se manifestă conjuncția Lună–Saturn–Neptun de pe 19 iunie. Este un moment bun pentru cei care nu au avut curaj până acum să înceapă ceva nou. Sfatul este să ceară mai mult de la ei înșiși și să nu aștepte ca universul să-i împingă spre schimbare. Este o săptămână foarte importantă.

Horoscop zodia TAUR

Taurii termină săptămâna cu bine, chiar dacă aceasta a fost agitată. Orice succes necesită efort și emoție. Venus în Taur aduce și bani, și împliniri, dar e nevoie și de implicare. Așadar, să nu se culce pe o ureche – fără agitație, nu vine nimic.

Horoscop zodia GEMENI

Până pe 21 iunie, Gemenii ar trebui să profite de energia Soarelui în semnul lor. Să fie atenți la informații utile și să comunice mai mult. Deși pot simți nevoia să fie mai discreți, această comunicare le poate aduce surprize frumoase. Bucuriile sunt mai degrabă interioare, legate de iubire sau planuri personale.

Horoscop zodia RAC

Soarele intră în Rac și se întâlnește cu Jupiter, care va rămâne aici timp de un an. Racii trebuie să lase deoparte fricile și suspiciunile și să se aventureze cu curaj. Jupiter propune o călătorie lungă – metaforic sau real – și e păcat să fie oprită de griji inutile. Se anunță artificii în viața lor!

Horoscop zodia LEU

Leii încheie tranzitul planetei Marte prin zodia lor. A fost o perioadă intensă, cu lupte, câștiguri și provocări. Dar a venit și cu un consum mare de energie. Urmează o perioadă în care Leii trebuie să fie mai cumpătați, să se reorganizeze. Nu e momentul pentru visări sau vacanțe costisitoare.

Horoscop zodia FECIOARĂ

Intrarea lui Marte în Fecioară aduce claritate. Fecioarele își pot da seama cine le este cu adevărat aliat. Deși pot apărea furtuni în pahare cu apă și o nervozitate accentuată, energia lui Marte este utilă. Le ajută să vadă detaliile și să rezolve probleme complicate. E nevoie de atenție și organizare, dar pot avea succes.

Horoscop zodia BALANȚĂ

Balanțele au parte de noroc și succes, dar atrag și invidii. Sfatul este să fie modeste și să-și păstreze energia pentru ele. Criticile pot veni din partea celor care caută orice „scamă” pe rochia strălucitoare a Balanței. Așadar, discreție și înțelepciune.

Horoscop zodia SCORPION

Scorpionii primesc sarcini de selecție: pot fi legate de recrutare, casting sau chiar restructurări. Există însă riscul ca subiectivismul să intervină în luarea deciziilor. E important să fie obiectivi și să evite proiecțiile personale asupra celorlalți.

Horoscop zodia SĂGETĂTOR

Pentru Săgetători, e momentul să scoată „milităria din pod”. E vorba de decizii importante, poate legate de copii sau relații cu autorități. Pot exista tensiuni între generații, între șefi și subalterni. E o perioadă de reorganizare și de asumat responsabilități.

Horoscop zodia CAPRICORN

Capricornii sunt printre cei mai sprijiniți de acest tranzit astral. Sunt ajutați să evolueze și să construiască ceva solid. Dacă sunt în vacanță, sunt îndemnați să exploreze în profunzime, să nu fie superficiali. Detaliile vor face diferența.

Horoscop zodia VĂRSĂTOR

Vărsătorii trebuie să facă schimbări legate de sănătate. Nu e vorba doar de vizite la medic, ci de ajustări în stilul de viață: job, relații, locuință – tot ce nu le mai priește. Sănătatea lor este influențată de mai mulți factori, nu doar fizici.

Horoscop zodia PEȘTI

Pentru Pești, pot apărea tensiuni conjugale, dar și discuții legate de iubire sau copii. Casa a 5-a este activată – iubirea, copiii, creativitatea. Asta poate însemna fie o dorință de a face un copil, fie diferențe de opinie în educația celor deja existenți. Oricum, e o perioadă fertilă, aș spune chiar că „se nasc copii Pești”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Un fost însoţitor de bord ar fi obţinut sute de bilete gratuite timp de 4 ani. Cum a păcălit companiile aeriene din SUA
Un fost însoţitor de bord ar fi obţinut sute de bilete gratuite timp de 4 ani. Cum a păcălit companiile aeriene din SUA

Un fost însoţitor de bord, acuzat că s-a dat drept pilot şi angajat al unor companii aeriene, ar fi păcălit trei transportatori americani să-i ofere sute de bilete gratuite pe parcursul a patru ani, potrivit autorităţilor federale. 

Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani
Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani

Cercetătorii au descoperit în Indonezia cel mai vechi exemplu cunoscut de artă rupestră din lume, conturul pictat al unei mâini umane.

Prădătorul din Coreea care a invadat Marea Neagră: „Seamănă cu o scorpie”
Prădătorul din Coreea care a invadat Marea Neagră: „Seamănă cu o scorpie”

Pentru că marea noastră este tot mai caldă, se adaptează specii noi. Peștele de stâncă, denumit și rockfish coreean, pare că o duce bine.  

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.