Horoscop de Halloween cu Cristina Demetrescu. Planetele trec gradul Serpentis, al tenebrelor

×
Codul embed a fost copiat

E un horoscop de Halloween, planetele trec prin Scorpion, este cea mai picantă zodie și nu în ultimul rând, în perioada pe care noi o analizăm sunt mai multe planete, vreo patru la număr, care vor traversa peste gradul Serpentis.

Gradul Serpentis este un grad fix în zodiac, gradul 19 din Scorpion, și este o poartă de legătură cu cele mai joase vibrații ale oamenilor.

Pe acolo trece în primul rând Mercur, pe data de 3 noiembrie, se duce un pic în adâncuri, în străfunduri, și ne adânceşte în gânduri toxice și conversații insidioase. Apoi pe data de 8 noiembrie trece Marte, iar acolo se ating cele mai sensibile tumori ale conștiinței noastre.

Undeva pe data de 11 sau 12, că asta este problema, în fiecare an se repetă chestia asta, Soarele trece peste acest grad pe 11 a 11-a. Numai că anul Soarele va activa opoziția dintre Marte și Uranus și, pentru că suntem în plin sezon al celor care se luptă, cam alimentează dorința de răzbunare. Asta nu este neapărat o chestie foarte bună.

Dar este și Venus, o planetă a bucuriei, a frumuseții, a păci, a iubirii, care intră în domiciliul său din Balanță. Asta este până la urmă vestea bună a acestei perioade. E așa un fel de dragoste în vremea holerei. Este un un moment armonios, un moment frumos, trebuie să ne mai și bucurăm, trebuie să mai și iubim, trebuie să mai fim, cum să spun, și într-o stare de pace.

Citește și
femeie gravida
Caz medical extrem de rar. O femeie din Brazilia a rămas însărcinată în timp ce era deja gravidă. „A fost o mare sperietură”

Și mulți care vom ști să speculăm acest moment, vom găsi până la urmă așa, un fel de diamant, o luminiță de la capătul tunelului.

Pe 10 noiembrie, Mercur intră în Săgetător. Mercur în Săgetător este sincer, spune adevărul, uneori face și gafe, nu vede întotdeauna esența, poate să fie superficial și un pic tulburat de cuadratura cu Saturn în Pești. Sunt foarte multe lucruri care scapă din vedere, foarte multe aspecte care pe care Mercur nu le vânează.

Pe data de 13 noiembrie vom avea o Lună Nouă în Scorpion. Asta este un un un semn bun al schimbării, doar că avem această opoziție dintre Marte și Uranus și stăm un pic pe butoiul cu pulbere. Adică Marte și Uranus sunt doi malefici care au legătură cu tot felul de lucruri care se pot întâmpla brusc, peste noapte. Nu mă refer neapărat la război, chiar dacă Marte este planeta războiului. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Caz medical extrem de rar. O femeie din Brazilia a rămas însărcinată în timp ce era deja gravidă. „A fost o mare sperietură”
Caz medical extrem de rar. O femeie din Brazilia a rămas însărcinată în timp ce era deja gravidă. „A fost o mare sperietură”

Kathleen Nicole Ramos Santos a fost uluită după ce i s-a confirmat că este însărcinată pentru a doua oară – în timp ce îl aștepta deja pe primul copil, într-un eveniment extrem de rar.

Emil Gânj, vânat și de FBI. Criminalul s-ar putea ascunde în tuneluri din Al Doilea Război Mondial sau în Ungaria
Emil Gânj, vânat și de FBI. Criminalul s-ar putea ascunde în tuneluri din Al Doilea Război Mondial sau în Ungaria

Criminalul Emil Gânj este vânat și de FBI, iar anchetatorii cred că s-ar putea ascunde în tuneluri din Al Doilea Război Mondial sau în Ungaria. Gânj este unul dintre cei mai căutați infractori din Europa, pentru crima comisă în iulie 2025, în Mureș.

Somnul e afectat din cauza muncii și a rețelelor sociale. Specialiștii avertizează asupra riscurilor grave pentru sănătate
Somnul e afectat din cauza muncii și a rețelelor sociale. Specialiștii avertizează asupra riscurilor grave pentru sănătate

Munca în exces ori timpul petrecut pe rețelele sociale ajung să reducă orele de somn.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.