Din ce este făcut, de fapt, condimentul boia de ardei. Oamenii au fost surprinși să afle că nu este un copac

62319278
Profimedia

Cu toții avem în dulapurile de acasă un plic sau două de boia de ardei, condimentele picante fiind o modalitate sigură de a adăuga puțină aromă suplimentară unui fel de mâncare, scrie Mirror.co.uk. 

De la tocane consistente la boluri colorate de paella, condimentul roșu poate scoate în evidență aroma în orice rețetă, fie că este dulce sau afumată.

Pe cât de iubită este, totuși, mulți oameni abia își dau seama din ce este alcătuită de fapt boiaua de ardei, fără să se gândească niciodată de unde provine și cum a apărut.

Crezând de multă vreme că boiaua de ardei este o substanță distinctă în sine, mulți au fost uimiți să afle că boiaua de ardei este de compus din ardei măcinați, la fel ca aceia din frigider.

O femeie și-a exprimat recent uimirea pe Twitter față de propria sa descoperire, postând : „Am aflat că boiaua de ardei gras este doar ardei gras roșu uscat și zdrobit. Am avut un șoc să aflu”.

Citește și
O comună din județul Neam s-a adunat la șezătoare de lăsatul secului. „Așa făceam și noi acum 50-60 de ani”
O comună din județul Neam s-a adunat la șezătoare de lăsatul secului. „Așa făceam și noi acum 50-60 de ani”

Alții erau la fel de uimiți: „Nu credeam că există un arbore de boia de ardei, dar cu siguranță am crezut că este un fel de amestec de mirodenii sau că este altceva, pe care pur și simplu l-au tocat”.

Un altul a mărturisit: „Am crezut și că există curry și că ienibaharul este o combinație de condimente”.

Boiaua de ardei poate fi făcută folosind ardei cayenne, ardei gras, ardei Alep sau ardei dulci. Ardeiul este mai întâi lăsat să se usuce, înainte de a fi măcinat folosind un mojar și un pistil sau o râșniță de condimente.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr s-au despărțit! Prima reacție
GALERIE FOTO Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr s-au despărțit! Prima reacție
Citește și...
O comună din județul Neam s-a adunat la șezătoare de lăsatul secului. „Așa făceam și noi acum 50-60 de ani”
O comună din județul Neam s-a adunat la șezătoare de lăsatul secului. „Așa făceam și noi acum 50-60 de ani”

Sâmbătă a fost lăsatul secului – adică ziua în care creștinii-ortodocși s-au pregătit pentru postul Paștelui.

Maramureșenii au sărbătorit Dragobetele în stil autentic. Festivalul „Iubește moroșenește”: „Piele de găină”
Maramureșenii au sărbătorit Dragobetele în stil autentic. Festivalul „Iubește moroșenește”: „Piele de găină”

Sute de maramureșeni au fost nerăbdători să sărbătorească dragostea – în stil autentic. Așa că sâmbătă au dat startul petrecerii.

Turiștii din Straja s-au luat la întrecere pentru cei mai inediți oameni de zăpadă. „Tatuat și pe placă”
Turiștii din Straja s-au luat la întrecere pentru cei mai inediți oameni de zăpadă. „Tatuat și pe placă”

Stațiunea Straja, din județul Hunedoara, s-a umplut de oameni de zăpadă. Și asta pentru că acolo a fost organizat un festival dedicat lor. Copiii au dat frâu liber imaginației și au fost ajutați de părinți să-și pună ideile în practică.

Recomandări
Efectele Codului galben de viscol și ninsori. Bilanțul distrugerilor provocate de vremea extremă în 12 județe și București
Efectele Codului galben de viscol și ninsori. Bilanțul distrugerilor provocate de vremea extremă în 12 județe și București

Fenomenele meteorologice periculoase prognozate au provocat efecte la nivelul a 31 de localități din 12 județe și municipiul București, zeci de tronsoane de drumuri naționale și județene fiind închise traficului rutier din cauza zăpezii și a viscolului.

Cele două opţiunile cruciale care i-au mai rămas lui Trump în privinţa Iranului. „Ce va alege preşedintele nu ştie nimeni”
Cele două opţiunile cruciale care i-au mai rămas lui Trump în privinţa Iranului. „Ce va alege preşedintele nu ştie nimeni”

Washingtonul este pregătit să ia în considerare o propunere care ar permite Iranului o îmbogăţire „simbolică” a uraniului, dacă aceasta nu ar lăsa nicio posibilă cale către obţinerea unei bombe, a spus un oficial american de rang înalt pentru Axios.

Ucraina, România și Republica Moldova înființează Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională
Ucraina, România și Republica Moldova înființează Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională

În cadrul Forumului Internațional de Reziliență Cibernetică , desfășurat zilele trecute la Kiev, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere trilateral între instituțiile naționale de securitate cibernetică din Ucraina, România și Moldova.