Capre "înrolate" în lupta cu incendiile de vegetaţie din Portugalia

61234230

În Portugalia, "caprele pompier" se află în prima linie de luptă împotriva incendiilor de vegetație.

Guvernul a tocmit zeci de turme de capre, în toată țara, pentru a curăța pantele dealurilor de ierburi și arbuști.

Astfel, în cazul izbucnirii unor incendii, focul nu se mai extinde. Caprele fac treabă bună, fără mofturi. În plus este o metodă de prevenție ecologică.

Peste 200 de căpriţe își croiesc drum prin vegetaţia deasă care acoperă dealurile din sudul Portugaliei. Nu sunt de capul lor. Cineva le mână în anumite zone bine stabilite.

Caprele flămânde nu se află acolo doar ca să pască. Au fost "înrolate" în prima linie, în lupta cu teribilele incendii care mistuie zeci de hectare de vegetaţie şi pădure în fiecare vară.

Citește și
Cât costă robotul chinezesc umanoid care va ajunge în curând pe piețele europene. E capabil chiar de interacțiuni sociale
Cât costă robotul chinezesc umanoid care va ajunge în curând pe piețele europene. E capabil chiar de interacțiuni sociale

Anul trecut, a fost un dezastru inclusiv în privinţa pierderilor de vieţi. Din cauza pârjolului, au murit 106 oameni!

Daniel Costa Fernandes, păstor: "Da, au fost incendii mari pe aici, în iulie, 2014. Dar pășunile acestea erau curățate pentru că au păscut caprele și n-a mai rămas nimic care să ardă pe deal.”

Reporter: “Au salvat dealul?”

Daniel Costa Fernandes, păstor: “Da, au fost de ajutor..."

Guvernul a "tocmit" zeci de turme în diverse părţi ale Portugaliei ca să cureţe suprafeţe de vegetaţie cât mai mari posibil. Este o operaţiune contra-cronometru. Canicula nu se lasă aşteptată, iar focul poate izbucni în orice moment.

Metoda "de prevenţie" a fost importată din America de Nord.

Miguel Freitas, Ministrul Pădurilor şi Dezvoltării Rurale: "Vrem să dezvoltăm proiectul "capre pompieri". Să ducem turmele să pască în zone unde există risc mare de extindere a incendiilor, pe dealuri, în zonele traversate de autostrăzi. Vrem să fie un proiect de viitor. Prin agricultura pastorală, prin sprijinirea crescătorilor de animale putem avea un proiect care să-i țină pe oameni în zonele rurale și, în același timp, să ne protejăm mai bine pădurile."

Desigur, nu totul este lăsat pe seama unităților de capre. În multe locuri, buldozerele înlătură vegetația de pe marginea drumurilor. De asemenea, proprietarii sunt obligați să curețe plantele sălbatice şi arbuştii din jurul caselor izolate, pe o rază de 50 de metri.

Anul acesta, guvernul a îmbunătăţit şi capacitatea de reacţie a pompierilor portughezi, care vor fi sprijiniţi de 12 avioane şi 41 de elicoptere speciale. 10.700 de salvatori sunt pregătiţi să intervină, la nevoie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cum s-a încheiat meciul serii în Gala Next Fighter 28! Cornel Păsat accidentat serios de Kamara: „Nu prea văd bine”
GALERIE FOTO Cum s-a încheiat meciul serii în Gala Next Fighter 28! Cornel Păsat accidentat serios de Kamara: „Nu prea văd bine”
Citește și...
Cât costă robotul chinezesc umanoid care va ajunge în curând pe piețele europene. E capabil chiar de interacțiuni sociale
Cât costă robotul chinezesc umanoid care va ajunge în curând pe piețele europene. E capabil chiar de interacțiuni sociale

Inteligența artificială continuă să uimească publicul. Câțiva roboți umanoizi, care folosesc această tehnologie, și-au demonstrat abilitățile fascinante.

Festivalul dedicat furiei, despre exprimarea emoțiilor negative prin artă: „Liniștea de multe ori ascunde mai multă tensiune”
Festivalul dedicat furiei, despre exprimarea emoțiilor negative prin artă: „Liniștea de multe ori ascunde mai multă tensiune”

Un festival dedicat furiei a făcut mii de elevi să-și exprime sentimentele prin artă. Iar toate lucrările lor - desene, picturi, fotografii și chiar poezii - au fost prezentate într-o galerie de artă din Brașov.

Cum au sărbătorit românii Dragobetele în orașele din țară. „Am ales 29 de lalele”
Cum au sărbătorit românii Dragobetele în orașele din țară. „Am ales 29 de lalele”

Marți, iubirea a plutit în aer pentru că a fost Dragobetele. În drumul spre casă, bărbații s-au oprit la florării pentru buchete pe care să le ofere în dar partenerelor și nu au uitat nici de cutia cu ciocolată.

Recomandări
Meteorologii ANM au actualizat avertizarea de vreme rea. Zonele în care va ninge până joi dimineață. HARTĂ
Meteorologii ANM au actualizat avertizarea de vreme rea. Zonele în care va ninge până joi dimineață. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, vor fi ninsori în zona de munte, dar şi în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi Muntenia, iar în unele zone se va forma polei sau gheţuş.

Suprataxa de 10% complică relația cu UE-SUA. Exporturi românești de 2 miliarde de euro, afectate de decizia lui Trump
Suprataxa de 10% complică relația cu UE-SUA. Exporturi românești de 2 miliarde de euro, afectate de decizia lui Trump

După discursul lui Donald Trump privind Starea Națiunii, în care liderul a spus că taxele vamale „funcționează” și că alte țări au „jupuit” America, Uniunea Europeană se pregătește pentru noi taxe și mai multă incertitudine comercială.

Ce prevede reforma administrației. Aproape 20.000 de posturi vor fi desființate în ministere și primării
Ce prevede reforma administrației. Aproape 20.000 de posturi vor fi desființate în ministere și primării

Guvernul a adoptat marți, într-o ședință extraordinară, reforma administrației publice. Primăriile și instituțiile centrale vor face reduceri de personal și vor tăia 10% din cheltuieli.