Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Când se deschid marile târguri de Crăciun din România. „E încă devreme, dar oamenii au început să caute decorațiuni și brazi”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Târgurile de Crăciun se deschid mai repede anul acesta, atât în țară, cât și în marile orașe europene.  

Faimosul târg de la Viena, de pildă, poate fi vizitat de săptămâna trecută. La noi primele care se vor deschide vor fi cele din Sibiu și Craiova - pe 17 noiembrie.

S-au aprins luminițele de Crăciun în Craiova. Deocamdată doar pentru probe. Se fac ultimele pregătiri înaintea deschiderii târgului, programată pentru vineri. În aceeași zi va fi inaugurat și târgul de la Sibiu.

Două milioane de luminițe au fost montate în cinci zone din municipiul Craiova

De altfel, târgurile de Crăciun din aproape toate orașele europene își deschid mai repede porțile anul acesta. De pildă, la Viena, sărbătoarea a început de vinerea. În piața din fața primăriei orașului au apărut mii de luminițe și căsuțe cu dulciuri sau jucării.

În acest weekend începe și târgul de crăciun din Budapesta, considerat ani la rând cel mai frumos târg de crăciun european.

Citește și
Postul craciunului
Când începe postul Crăciunului 2023. Tradiții și obiceiuri: ce nu e bine să faci de Lăsata Secului și în post

În București oamenii vor putea să viziteze târgul central din fața Palatului Parlamentului începând cu 30 noiembrie. Casa lui Moș Crăciun, foarte iubită de copii, va avea o suprafață de peste 100 de metri pătrați.

Pe 29 noiembrie începe și West Side Cristmas Market, târgul de Crăciun din sectorul 6 ajuns deja la a treia ediție.

Pe de altă parte, și oamenii au început să își decoreze locuințele mai repede.

Ionică Gheorghe, reprezentant magazin: „Încă din noiembrie. E încă foarte devreme, dar oamenii au început să caute decorațiuni și brazi, atât naturali cât și artificiali. Brazi tăiați încă nu avem momentan naturali, dar avem la ghiveci pe care oamenii îi pot planta în gradină. Rezistă foarte mult timp dacă le este schimbat ghiveciul. O mare parte din oameni încă caută beteală și vor cumva să păstreze tradiționalul, mai puțini dintre ei merg pe modern. Se ghidează după ce culori se poartă”.

Există chiar un studiu care notează că această sărbătoare are și o latură nostagica, pentru că mulți au amintiri frumoase despre Crăciunul petrecut alături de familie și prieteni.

Potrivit studiului publicat în Journal of Environmental Psychology, oamenii care își instalează decorațiunile de Crăciun mai devreme sunt mai fericiți.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult