Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Apar detalii șocante în dispariția tragică a familiei Lăzărescu. Ce s-a descoperit la bordul betonierei care a luat 5 suflete

Betoniera condusă de șoferul ucrainean care a omorât pe 1 iulie pe toți cei patru membri ai familiei Lăzărescu, precum și pe șoferul mașinii acestora, avea tahograful manipulat și indica faptul că nu se mai mișcase din loc de pe 29 iunie.

Autobetoniera condusă de șoferul ucrainean care a produs pe 1 iulie în Suceava un accident soldat cu moartea a cinci oameni avea tahograful manipulat și indica faptul că nu se mai mișcase din loc de pe data de 29 iunie, scrie Monitorul de Suceava.

Descoperirea a fost făcută de cei de la Inspectorat de Stat pentru Control în Transportul Rutier (ISCTR) și va atârna greu în dosarul penal deschis pe numele șoferului ucrainean de 40 de ani.

Manipularea tahografului se face cu un dispozitiv special montat în cabină și cu ajutorul unei telecomenzi, iar la această dată nu se știe dacă șoferul a făcut asta sau conducerea firmei de transport la care era angajat. Doar pentru această neregulă, amenda pe care ISCTR o va aplica firmei poate ajunge la 15.000 lei.

Manipularea tahografului ridică acum semne de întrebare cu privire la starea șoferului, care a produs tragedia după ce a adormit la volan. Din moment ce era ora 06.30 dimineața, bărbatul trebuia să fie odihnit, dar din moment ce tahograful betonierei era oprit, nu se știe deocamdată de când conducea, de fapt.

Citește și
accident suceava
Costel, Ancuța și copiii lor nu au mai ajuns acasă după concediu. Au murit striviți de un TIR, în accidentul din Suceava

Patronul firmei Yulideu Spedition SRL din Suceava, Alexei Sinderiuc, a declarat marți pentru publicația citată că nu reușise până la acea oră să ia legătura cu șoferul său. Administratorul societății a mai spus că vrea să ajute financiar familiile implicate în tragedie.

”Era angajat la noi de mai bine de un an de zile, iar de sâmbătă la amiază era liber, deci nu avea motive să fie obosit. Am și eu copii și sunt profund șocat de ceea ce s-a întâmplat. Aș vrea să ajut financiar familiile care au fost implicate în accident și care i-au pierdut pe cei dragi și sper să o pot face destul de repede”, a declarat patronul firmei.

Șir sinistru de ghinioane

Înmormântarea întregii familii Lăzărescu - tatăl Costel, de 39 de ani, mama Anca, de 37 de ani, și cei doi băieți, de 8 și 10 ani - este programată pentru joi, 4 iulie, în localitatea natală Volovăț.

La sute de kilometri spre sud, în Buzău, va fi înmormântat și șoferul mașinii Land Rover în care au murit cei cinci. Gheorghe Băicuș, de 36 de ani, era militar, iar în timp liber oferea servicii de tractare autor.

Tragedia de pe 1 iulie a fost rezultatul unui șir sinistru de ghinioane. Familia Lăzărescu se întorcea de la mare, din concediu, iar mașina lor, un VW Touran, s-a stricat în timp ce se aflau în județul Buzău.

Au apelat la o platformă pentru a-și continua drumul, iar când mai aveau circa 70 de kilometri până acasă, pe Drumul European 85, înainte de localitatea Cumpărătura, viețile le-au fost curmate brusc.

Șoferul betonierei care circula dinspre Suceava spre Fălticeni a adormit la volan, a intrat pe contrasens și a lovit în plin mașina Land Rover în care se aflau familia Lăzărescu și șoferul care îi tracta spre casă. Impactul a fost atât de violent, încât toți cei cinci oameni au murit pe loc.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult