Reacția șoferului de camion care a ucis o familie din Suceava, când a fost întrebat de accidentul de pe DN2

×
Publicitate

Au apărut detalii despre accidentul cumplit de luni dimineață din județul Suceava, în urma căruia doi copii și părinții lor, dar și un bărbat care le tracta mașina, pe o platformă, au murit.  

Potrivit polițiștilor, șoferul unei autocisterne, ucrainean, a adormit la volan și a ajuns pe celălalt sens de mers, unde i-a spulberat. Omul a fost dus la spital cu răni ușoare.

Anchetatorilor le-a spus că nu își amintește absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat. A fost externat și este cercetat pentru ucidere din culpă.

În comuna din care era familia care a sfârșit fulgerător va fi o zi de doliu, au anunțat autoritățile locale.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

La locul tragediei, peste tot sunt împrăștiate resturi din mașina în care se aflau cele cinci persoane: familia cu doi copii și șoferul vehicului cu platformă care le tracta autoturismul defect. Betoniera a fost distrusă în totalitate, iar la câțiva pași distanță este mașina în care se afla familia. Au mai rămas doar câteva bucăți din ea.

Accident Suceava

Bieții oameni, inclusiv cei doi copii de 8 și 10 ani, au fost găsiți de echipajele medicale blocați în mașina distrusă. Niciunul nu a supraviețuit. Potrivit primelor date din anchetă, șoferul ucrainean al camionului de mare tonaj a adormit la volan, a intrat pe contrasens și i-a lovit frontal.

Martor: „Camionul în porumb, plus mai era o mașină urcată pe trailer și una pe carosabil. Dezastru, dezastru. Nimic nu mai era”.

Victimele se întorceau din concediu de pe litoral și mergeau spre casă, în comuna Volovăț. Pentru că li s-a stricat mașina la Buzău, au închiriat de acolo un vehicul cu platformă. Mai aveau doar 70 de kilometri până la destinație.

Accident Suceava

Rebeca Colibaba, mama femeii moarte: „Ceasul rău i-a pornit. Eu am avut așa o presimțire să nu meargă copiii ăștia. Am pierdut ce a fost mai scump, patru copii să îngropi odată."

Aurel Lăzărescu, tatăl bărbatului mort: „Singurul copil al meu. Mi-a luat tot ce aveam mai drag, și nepoții”.

Ioan Vicol, primarul comunei Volovăț: „Ambii soți erau angajați, el la o stație meteorologică din Rădăuți, soția la cabinetul veterinar din comuna Volovăț."

Colega femeii decedate: „Suntem terminați la aflarea durerii pricinuite de accidentul colegei noastre și am aprins lumânări pentru ea, pentru soț și pentru copilașii ei. Era plină de viață, s-a dus cu copilașii la mare pentru aerosoli."

Polițiștii au deschis un dosar penal, deocamdată în rem, pentru ucidere din culpă. Cel mai probabil, șoferul ucrainean va fi pus sub acuzare.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Un bărbat a murit lovit de trăsnet, iar altul a ajuns la spital după ce a fost rănit de prelata unei terase, în Maramureș

După un cod galben de caniculă care a vizat mare parte din țară, au apărut vijeliile. Câteva localități din Maramureș au fost măturate de o furtună care, în doar câteva minute, a făcut prăpăd.

 

Continuă consultările cu partidele pentru stabilirea datelor alegerilor. Ce propuneri a primit până acum Marcel Ciolacu

Consultările cu partidele pe tema datei alegerilor prezidențiale și parlamentare continuă marți, la solicitarea premierului Ciolacu, cu REPER și Forța Dreptei. Decizia consultărilor a fost anunțată vineri de premier.

Un bărbat din judeţul Argeş şi-a ucis tatăl şi a fugit de la locul faptei. Unde a fost găsit de polițiști

Un bărbat din judeul Argeş şi-a ucis, luni seară, tatăl, incidentul petrecându-se în comuna Dărmăneşti. Suspectul a fugit fiind căutat de mai multe echipaje în zona împădurită din preajmă. A fost descoperit la un kilometru de casă.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.